Ei sunt urmașii lui Bute!** Reportaj din Pechea: „Nu avem condiții, dar avem vise” FOTO
Reportajele din satul în care a crescut Bute au devenit un
clișeu jurnalistic agățat de centura strălucitoare pe care
campionul mondial continuă să și-o apere parcă la infinit.
Singurele fețe noi ce apar în fiecare an în cadrele surprinse de
camerele televiziunilor sunt cele ale copiilor. Puștii care vin
zilnic în micuța sală de box din Pechea ghidați de puterea
exemplului pe care a reușit să îl dea unul dintre ei, Lucian
Bute.
Ecoul loviturilor se aude încă din strada principală. Pentru
localnici, zgomotul nu e un lucru ieșit din comun și își continuă
liniștiți drumul prin aerul subțiat de caniculă. În clădirea veche
de lângă școala din Pechea, zece puști dau sute de pumni în sacii
de box. Își aleg cu grijă mănușile din cuierul mic din spatele
sălii și încep antrenamentul. „În fiecare zi venim câte două-trei
ore aici să boxăm”, spune mândru Florin, mezinul grupului, în timp
ce trage repede o pereche de mănuși roșii aduse de Bute. „Azi fac
eu cu ele!”, își anunță colegii. Cei mai mari au început să
înțeleagă sportul care l-a făcut campion pe Lucian Bute, în timp ce
piticii se fac ghem când primesc câte o lovitură mai puternică.
Pentru toți însă, motivația de a face box a venit de la același om,
cel care sâmbăta trecută și-a apărat pentru a opta oară centura de
campion la supermijlocie: „L-am văzut toți pe Luci și ne-am gândit
că dacă el a ajuns atât de mare, putem și noi. E greu pentru că și
el a muncit de mic, dar măcar știm și noi că se poate”, spune timid
Alin, ștergându-și broboanele de sudoare de pe frunte.
„N-avem
condiții, dar avem vise”
Praful din sală se ridică rapid și trece prin pumnii aruncați în
cei șapte saci. Condiții nu sunt, dar asta nu mai e de mult o
surpriză nicăieri în România. La Pechea există însă ceva ce nu
găsești în multe locuri din țară: visele! „Nu le putem oferi
copiilor mare lucru. Doar un loc în care să transpire, să dea
câțiva pumni și să viseze. Le-am pus pe pereți mai multe postere cu
Lucian, ca să le arăt că există un drum și pentru ei. Copiii au
nevoie de modele!”, explică profesorul Felix Păun. Tot el l-a
pregătit și pe Bute, în aceeași sală prafuită de timp.
„Negrul
ăla i-a dat câteva lui Luci”
În scurtele pauze, puștii dezbat tactica lui Lucian din meciul cu
Mendy. Își apără idolul de critici, tocmai pentru că ei au nevoie
să creadă în el: „Negrul ăla era bun de tot. I-a dat vreo două la
ficat lui Luci în repriza a treia, i-am văzut fața, mi-am dat seama
că l-a durut. Dar n-a putut să-i facă față până la urmă și peste o
repriză a mușcat din podea”, spun zâmbind cei care dau pumni să
calce pe urmele lui Bute. Pentru ei, reușita lui Lucian este
speranța că și ei vor putea fi într-o zi în lumina orbitoare a
reflectoarelor.
E foarte important pentru
copiii care vin la sală să aibă modele precum Lucian. Poate și
datorită lui nu am avut niciodată probleme cu prezența la
antrenament
Felix Păun, ex-antrenor Lucian Bute
În Pechea, fiecare pumn al mogâldețelor locale se înfige în sac cu
gândul la victoriile repurtate de idolul Lucian Bute
Cadouri
din toată țara
De când copilul lor l-a învins pe Jean-Paul Mendy, părinții lui
Lucian Bute primesc tot felul de cadouri. Pe lângă felicitările din
partea localnicilor, ieri, o firmă din Bacău a trimis o mașină cu
cadouri la casa din Pechea în care locuiește familia lui Bute.
Șoferul venit lângă Galați spera să-l prindă pe campionul mondial
acasă pentru a-i cere un autograf.