Explicațiile lui Bute. Românul susține că a fost victima contaminării cu un supliment fabricat de un laborator din SUA
Groupe Yvon Michel, promotorul pugilistului român Lucian Bute, a emis, vineri, un comunicat oficial în care susține că Bute a fost victima contaminării cu un supliment nutritiv pentru recuperare fizică, fabricat de către laboratorul Pharmagenic din San Diego, SUA, și care conținea urme de ostarină.
Tot vineri, Comisia pentru Box și Wrestling din cadrul districtului Columbia, SUA, a anunțat că proba B recoltată pe 30 aprilie, după meciul Lucian Bute-Badou Jack pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, a fost depistată pozitiv cu ostarină, substanță aflată pe lista celor interzise.
„Fostul campion mondial Lucian Bute a aflat prin intermediul mass-media, ieri după-amiază, că testul probei B se dovedește pozitiv, la fel ca proba A. Cu toate acestea, aceste constatări nu au fost primite cu surpriză de Lucian și echipa sa. La primul anunț al unui rezultat pozitiv cu Ostarină, Lucian nu a înțeles ce s-ar fi putut întâmpla, de aici și speranțele cu privire la proba de testare B. La acel moment, a fost anunțat că vor fi efectuate cercetări ample pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat.
Astăzi, mai mult ca oricând, Lucian afirmă ca nu a folosit niciodată cu bună știință substanțe ilegale în timpul carierei sale ilustre în boxul profesionist. În lupta lui pentru aflarea adevărului, Lucian a apelat la serviciile avocatului Howard Jacobs din Los Angeles. Acesta din urmă a solicitat să primească toate suplimentele nutritive utilizate de Bute pe durata cantonamentului dinaintea luptei împotriva lui Jack. KorvalLabs, laborator acreditat din California și specializat în sport, a fost mandatat să efectueze toate analizele și rezultatele, care au fost obținute luni.
Analiza unui produs de recuperare fizică numit Dynamita, fabricat de către laboratorul Pharmagenic din San Diego, California, conținea urme de contaminare cu Ostarină. Acest supliment nutritiv a fost prescris de către preparatorul fizic Angel Heredia și trebuie să nu conțină nicio substanță interzisă.
Cu toate acestea, acest supliment prescris cu formula de antrenor fizic pe Angel Heredia (vezi fotografiile) a trebuit să fie perfect liber de toate substanțele ilegale în compoziția sa. Este așadar vorba, din păcate, despre o contaminare în timpul preparării acestui supliment la Pharmagenic.
Astfel, responsabilitatea pentru detectarea Ostarinei în testarea lui Lucian Bute revine în totalitate laboratorului Pharmagenic din San Diego. Lucian Bute și avocatul său vor iniția o acțiune în justiție împotriva acestui laborator, care a cauzat un prejudiciu ireparabil privind integritatea și reputația fostului campion mondial IBF la categoria supermijlocie.
Detaliile investigației laboratorului KorvalLabs au fost înaintate comisiei sportive de la Washington. Prin urmare, cerem convocarea lui Lucian Bute pentru explicații despre ceea ce s-a întâmplat, înainte de a lua o decizie.
Între timp, Lucian Bute se pregătește la sala de sport a fraților Grant, în mod regulat, nu consideră că are cariera în pericol și este hotărât să ia toate măsurile pentru a redeveni campion mondial la categoria sa, odată ce detaliile acestui caz vor fi pe deplin lămurite”, se arată în comunicatul semnat de Groupe Yvon Michel, promotorul lui Lucian Bute.
„Nu pot da vina pe nimeni, am încredere în echipa mea. Tot ce pot spune este că toate substanțele pe care le-am luat mi-au fost oferite de către preparatorul fizic Angel Heredia. Înainte de lupta mea împotriva lui (James) DeGale, am fost testat de opt ori și aceeași procedură a fost repetată înainte de a lupta împotriva lui Badou”, a precizat Bute pentru postul de radio canadian 98,5 Sports.
Meciul dintre Bute și Jack s-a terminat la egalitate, așa că centura WBC a rămas la Badou Jack. Pe 27 mai, Lucian Bute (36 de ani) a fost informat că a picat testul antidoping, întrucât proba sa de urină conținea urme de ostarină, substanță aflată pe lista celor dopante. Lucian Bute a negat utilizarea unei substanțe interzise și a precizat că este foarte încrezător în privința rezultatelor testelor B, care îi vor dovedi nevinovăția.
Ostarina nu este un steroid, dar are efecte similare de creștere a anduranței și a masei musculare. Ostarina se află pe lista Agenției Mondiale Antidoping (WADA) privind substanțele interzise din 2008.
Bute a deținut titlul mondial IBF la categoria supermijlocie din 2007 până în 2012 și și-a apărat centura de nouă ori. Boxerul originar din Pechea are un palmares de 32 de victorii, 25 prin KO, și 3 înfrângeri.