Flavius Biea aproape că nici nu s-a bătut la gala de sâmbătă de la Timișoara. Nu s-a mai pus în joc nicio centură

Flavius Biea a obținut o victorie de palmares prin abandonul adversarului Darleys Perez, sâmbătă seara, în Gala Biea Fighting Championship 4.

Până la urmă, pugilistul român nu a mai pus în joc niciuna dintre centurile pe care le deține, ci le-a păstrat pentru o gală care va fi organizată la Craiova, la 17 mai, când în ring va urca și Ronald Gavril.

Adversarul lui Ciocan nu a mai ajuns la Timișoara

Pe fight-card-ul galei au fost opt lupte programate, dar în ring, s-au bifat doar șapte „încrucișări”. În prima luptă, Ciprian Sofian l-a făcut KO din prima rundă pe bulgarul Yanko Naydenov. A urmat o victorie cu decizie separată a arbitrilor pentru Daniel Bădulescu, în fața ungurului Ferenc Katona. Din colțul albastru, doar bulgarul Stefan Slavchev a câștigat, în lupta de la categoria Pană cu Daniel Muțiu, cu decizie unanimă. Florian Andrei a câștigat tot prin KO tehnic, după două runde, cu maghiarul Laszlo Fekete. Poate cel mai interesant meci al serii l-a avut timișoreanul Claudiu Ienci, care și-a făcut KO oponentul, moldoveanul Tudor Costeniuc, după doar două runde, în aplauzele sălii.

Co-main-eventul serii a fost lupta de la categoria Grea, 91 de kg, dintre Mihai Nistor și columbianul David Zegarra, un sportiv nu neapărat în cea mai bună formă, făcut și el KO. Ar fi urmat o luptă de opt runde, dintre Cristian „Hammer” Ciocan și Pavel Sour, însă, surpriză, cehul a fost anunțat ca accidentat. Sportivul de 41 de ani, tot un greu” apare pe siteul de profil boxrec cu două gale la data de 27 aprilie, cea de la Timișoara, și una în Letonia, la Liepaja, cu adversarul Bohdan Myronets.

Biea a boxat doar două runde

La momentul programării inițiale a galei, adversarul lui Biea ar fi trebuit să fie Placido Ramirez, și să se pună în joc centura WBA Continental și IBA World la categoria 72,58 de kg. Până la urmă, s-a renunțat mai întâi la a doua centură, cea mai valoroasă, iar ulterior, s-a renunțat ca la lupta cu Darleys Perez să se mai pună în joc și centura de la versiunea WBA. Două două runde din cele opt programate, columbianul a invocat o accidentare la mână și a abandonat.

Biea așteaptă acum gala de la Craiova, tot cu un pugilist sud-american.”Sincer, primele reprize a fost oponentul destul de tărișor, doar că din păcate, n-am putut să arată mai mult spectacol în acest meci, că s-a accidentat în repriza a treia la mână. L-am simțit chiar în repriza a treia că s-a accidentat la mână. Voiam să forțez chiar în locul acela ca să se termine meciul, dar, din păcate, a abandonat lupta. Pe 17 mai vor fi puse toate centurile în joc. Nu am ce să mă refac, nu mai trebuie să slăbesc. Mai sunt trei săptămâni, poate a prins bine că meciul acesta s-a terminat așa, mă ține în priză pentru următorul eveniment când voi avea un adversar și mai greu”, a declarat pugilistul pentru ProSport.

Adversarul lui Biea de la viitoare gală va fi anunțat cât de curând. El va pune în joc centurile WBA Continental, IBA Intercontinental și IBA World.

Publicat: 28 04. 2024, 08:40
Actualizat: 28 04. 2024, 08:41