FOTO Bute a tremurat serios pentru cântar:** „Ultimul kilogram a fost destul de greu de dat jos”
Pugilistul Lucian Bute, care a trecut cântarul oficial pentru
meciul cu Jean Paul Mendy, în care își va apăra titlul mondial la
categoria supermijlocie, versiunea IBF , a declarat că ultimul
kilogram pentru încadrarea în limitele categoriei de 76,2 kilograme
a fost cel mai greu de dat jos.
„E firesc să am emoții la cântar, ultimul kilogram a fost
destul de greu de dat jos. Mă bucur că am făcut categoria, primul
adversar a trecut. Am făcut categoria ușor, doar azi mi-a fost mai
greu. Acum m-am hidratat deja și voi continua toată ziua să mă
rehidratez”, a declarat Bute.
Bute și Mendy și-au ales mănușile pentru meciul de sâmbătă:
„Este o chestie de cum te simți, nu e mare diferență între
ele”, a adăugat românul.
Campionul mondial IBF a mai spus că deja vizualizează prima repriză
a meciului cu Mendy: „M-am gândit mult la el, la stilul lui, la
strategia mea. Deja vizualizez cum o să fie prima repriză și cum va
continua meciul.Nu mi-am proppus să-l fac KO, obiectivul meu e să
câștig meciul”.
El le-a mulțumit celor prezenți și le-a transmis românilor că îi
așteaptă la meci.
La cântarul oficial au participat peste 200 de persoane, iar fanii
l-au aclamat pe Bute și i-au scandat numele.
Pe de altă parte, organizatori vor pune la dispoziție 15 mingi
semnate de Bute și Mendy pentru a fi vândute în scopuri
caritabile.
Lucian Bute își va pune în joc pentru a opta oară centura mondială,
în fața francezului Jean Paul Mendy, sâmbătă, în cadrul galei
„Campion pentru România”, ce va avea loc la Romexpo și va fi
transmisă de Pro TV.
Sursa: Mediafax