Pugilistul britanic Carl Froch a declarat, înainte de finala Super Six cu americanul Andre Ward, că este convins că un meci între el și Lucian Bute ar fi unul mare, dar crede că românul, pe care îl respectă, nu vrea să boxeze cu el, informează presa canadiană.
„Cu siguranță ar fi un meci mare. Bute este campionul IBF și îl respect, dar nu cred că vrea să boxeze cu mine”, a spus Froch, campion WBC la categoria supermijlocie.
Carl Froch a precizat că, în eventualitatea organizării unui meci cu Bute, nu ar dori să meargă la Montreal, dar chiar și acolo l-ar învinge pe român. „De ce aș veni la Montreal? Bute nu poate fi învins la puncte la Montreal, de aceea nu pleacă de acolo. Oricum, chiar și pe terenul lui, l-aș învinge prin K.O. Eu boxez cu oricine. Întrebarea este dacă vrea el să se bată cu Carl Froch”, a adăugat pugilistul.
Froch îl întâlnește în acest week-end, la Atlantic City, pe Andre Ward în finala turneului Super Six.
Lucian Bute este de părere că meciul va fi câștigat de Ward. „Andre Ward este un boxer inteligent, talentat și va evita loviturile puternice ale lui Carl Froch. Eu vreau să boxez cu câștigătorul acestei finale și să domin cu adevărat categoria supermijlocie. Sunt gata pentru Ward sau Froch oriunde, oricând”, a spus Bute.
Bute l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize și și-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, în 6 noiembrie, în cadrul unei gale la Quebec. Bute, în vârstă de 31 de ani, are 30 de victorii la profesioniști, din care 24 prin KO și nicio înfrângere.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER