Froch l-a învins pe Kessler și își trece în palmares și centura WBA
Cel mai așteptat meci de box al anului la categoria supermijlocie și-a desemnat câștigătorul. Carl Froch (35 de ani) și danezul Mikkel Kessler (34 de ani) s-au întâlnit la Londra pe arena O2 în fața a peste 20.000 de fani chiar în seara în care pe Wembley se juca finala Ligii Campionilor. Meciul a fost câștigat de englez la puncte, prin decizie unanimă. Froch are acum în palmares și centura WBA, după ce a câștigat și centura IBF în meciul cu Lucian Bute.
Meciul a fost extrem de disputat. Froch a dominat începutul partidei, însa Kessler a reușit să echilibreze lupta începând cu runda a 5-a. Englezul îl putea face KO pe Kessler chiar în ultima repriză, dar gongul l-a salvat pe danez. Cei trei arbitri au punctat în felul următor: 118-110, 116-112 și 115-113. Decizia arbitrei Adelaide Byrd, din SUA, cea care a acordat 118-110 pentru Froch, este puternic contestată pe forumuri de către fanii boxului pentru diferența mare acordată în favoarea britanicului.
„Mă simt foarte bine. Astăzi am luptat cu un adevărat domn, un mare pugilist și un senzațional om. Kessler a luptat foarte bine și chiar m-a pus în dificultate de câteva ori. Dar cred că eu l-am lovit mai mult și am meritat victoria. Am fost foarte aproape de o victorie înainte de limită, dar Kessler a continuat și pentru asta merită felicitat. Am un mare respect pentru el. Am spus înainate acestu meci că învingătorul ar trebui să lupte cu americanul Andre Ward. Este un mare campion și aș vrea să lupt cu el, dar nu în Statele Unite. Eu am fost și am luptat cu el acolo, acum e rândul lui să vină în Anglia”, a spus Froch.
Cel supranumit „Cobra” și-a luat astfel revansa după meciul pierdut în anul 2010 în Danemarca.