Carl Froch (29-2, 21 KO), campionul mondial la supermijlocie, va disputa ultima sa luptă în Nottingham, orașul său natal, pe 17 noiembrie, contra americanului Yusaf Mack (31-4-2, 17 KO), anunță boxingnews24.com.
Chiar dacă va mai disputa câteva lupte până se va retrage, sportivul de 35 de ani nu va lupta, aproape sigur, în Regat. „Chiar dacă va fi să lupt cu Bute sau cu Ward sau Kessler, meciurile vor avea loc în Canada sau în America. Aceasta va fi ultima mea luptă „pe teren propriu”!”, a dezvăluit britanciul pentru sursa citată.
Bute – Froch, revanșa nu se mai ține?
Chiar dacă reprezentanții celor două părți au discutat despre un nou meci între englez și român, jurnaliștii de la boxingnews24 nu cred într-o revanșă Bute-Froch.
„Dacă vreunul dintre cei doi pierd meciurile pe care le dispută în noiembrie, și sunt șanse bune să se întâmple acest lucru, având în vedere că întâlnesc pugiliști bine cotați, nu va mai fi nicio revanșă. Bute este un talent enorm, dar va întâlni un „puncher” uriaș, așa cum este Grachev. Rusul are o dreaptă perfectă, așa că dacă românul nu a putut să stea departe de loviturile de dreapta ale lui Froch, se anunță o noapte de durere pentru el sâmbătă, cu Grachev. Singura șansă a românului e să îl facă KO repede, altfel una dintre loviturile de dreaptă ale rusului își va atinge ținta și îl va trimite în lumea viselor.„, notează sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER