Furată la cântar, și-a făcut KO adversara!** Prima campioană europeană din boxul profesionist vrea să calce pe urmele lui Bute

O ieșeancă de 25 de ani, minionă și îndeajuns de frumoasă încât să nu se vadă pe chipul ei ce sport practică, este noua vedetă a boxului românesc. Corina Cârlescu a cucerit sâmbătă titlul european la profesioniști, categoria muscă, după ce a învins o belgiancă prin KO în repriza a cincea, chiar la ea acasă.

Corina Cârlescu a adus ieri în România primul ei trofeu din carieră: centura EBU. „Îmi doresc să mai cuceresc una, dar mondială. Idolul meu este Lucian Bute și sper să pot urma pașii lui”, a declarat Corina. Povestea meciului câștigat de ea în Belgia, la Flobecq, în fața Yolainei Lin De Lauf, relevă perfect soarta boxerilor români plecați să lupte pe terenul adversarilor. „Cântarul arăta cu vreo două kilograme mai puțin, pentru a o avantaja pe sportiva belgiană. Atunci mi-am dat seama că nu putem câștiga decât prin KO”, a explicat antrenorul boxeriței, Mihai Constantin.

Corina vede în succesul ei un exemplu pentru Lucian Bute: „Și eu am boxat în fața unor tribune ostile, la adversar acasă. Sunt convins că Lucian va face față și va câștiga meciul cu Carl Froch”. Campioana europeană va merge pe 26 mai la Nottingham, pentru a-l susține pe Bute, invitația fiindu-i făcută ieri de Rudel Obreja. „Costurile le suportăm noi”, a precizat președintele FRB. Sorin Florea, partenerul FRB în boxul profesionist, a premiat-o pe Corina cu 1.500 de euro, sumă mult mai mare decât bursa sportivei. „Așa se întâmplă când boxezi afară. Acum sper ca eu să impun condițiile”, a mai spus Cârlescu.

Publicat: 27 03. 2012, 09:00
Actualizat: 27 03. 2012, 09:01