Gala lui Bute a doborât RECORDUL:** „Cea mai mare audiență a unui eveniment sportiv din ultimii 20 de ani în țară”

Meciul dintre Lucian Bute și Jean Paul Mendy a fost urmărit de
4,5 milioane de telespectatori români, cea mai mare audiență avută
în ultimii 20 de ani de o competiție sportivă transmisă în România,
a declarat, duminică, ministrul Dezvoltării Regionale și
Turismului, Elena Udrea.

În România, gala
„Campion pentru România” a fost transmisă de Pro
TV.

„Gala «Campion pentru România» și-a atins obiectivele
propuse prin parteneriatul cu Lucian Bute. Conform datelor oficiale
meciul s-a bucurat de cea mai mare audiență avută de o competiție
sportivă transmisă în ultimii 20 de ani în România”
, a
spus Udrea.

Ea menționat că meciul a fost urmărit de peste 4,5 milioane de
telespectatori români. Audiențele externe vor fi prezentate,
potrivit Elenei Udrea, imedit ce vor fi disponibile.

Ministerul Dezvoltării și Turismului a încheiat un contract de
1,93 milioane de euro, fără TVA, cu o firmă deținută de Rudel
Obreja pentru promovarea brandului național turistic la gală. Din
valoarea totală a contractului, aproape 600.000 de euro sunt pentru
expunerea brandului pe ringul de box, organizatorul galei
asumându-și o audiență de 2,45 milioane de persoane, dintre care
1,52 milioane în direct.

„Sunt unii care contestă utilitatea folosirii acestor
sume pentru organizarea meciului precum și implicarea MDRT.
Acestora, inclusiv domnului Voiculescu, le transmit că nu i-a oprit
nimeni până acum să sponsorizeze și să organizeze un meci al lui
Lucian Bute în România, pentru a demonstra că susțin valorile
românești”,
a afirmat Udrea.

Întrebată cum comentează huiduielile publicului prezent la meci
atunci când i-a fost pronunțat numele, Udrea a spus: „Nicio faptă
bună nu rămâne nepedepsită”.

Ea a adăugat că mulți spectatori nu au înțeles că Bute nu i-a
mulțumit ca unui politician, ci unui om care s-a implicat foarte
mult în organizarea galei respective.

După victoria cu Jean Paul Mendy, Bute a spus că este mândru că
este român și că a putut aduce bucurie poporului român. El a
mulțumit și fanilor din Quebec (Canada), în limba franceză,
încheind cu: „Trăiască Quebec, Trăiască România”.

Apoi, Bute s-a îndreptat spre locul în care se afla ministrul
Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, spunând:
„Vreau să vă mulțumesc, doamnă ministru”, moment
în care publicul a început să huiduie. Bute le-a spus atunci
spectatorilor: „Nu e corect, datorită doamnei sunt aici în
fața dumneavoastră”.

Bute și-a păstrat cu succes pentru a opta oară centura mondială
IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe francezul
Jean Paul Mendy prin KO în repriza a patra a meciului desfășurat la
Romexpo, în fața a 10.000 de spectatori.

MEDIAFAX

Publicat: 10 07. 2011, 15:45
Actualizat: 10 07. 2011, 15:49