Fostul campion mondial la categoria grea Evander Holyfield va disputa un meci-eveniment în Etiopia, în luna iulie, pentru a ajuta la strângerea de fonduri pentru victimele SIDA, au anunțat, vineri organizatorii.
Fostul campion în vârstă de 46 de ani va boxa împotriva pugilistului american de origine etiopiană, Sammy Retta, 35 de ani, care vine de la categoria super-mijlocie, la data de 26 iulie, în Addis Abeba.
"Cei doi pugiliști împreună cu echipele lor vor ajunge la Addis Abeba, la 17 mai, pentru a semna contractul și pentru a face o campanie promoțională disputei ce va avea loc la 26 iulie", a menționat unul din organizatori, Eshetu Belay, în timpul unei conferințe de presă.
Organizarea acestui evenimet va costa 7 millioane de dolari (5,15 milioane de euro), a specificat Belay, fără a da exact suma ce-i va reveni lui Holyfield după acest meci. "Evander s-a arătat foarte entuziast că poate lupta pentru prima dată în Africa, și este încântat că poate lua parte la o asemenea cauză", a punctat Belay.
Holyfield, fost campion WBC al greilor între 1990 și 1992, nu și-a încheiat cariera sportivă. Evander Holyfield a fost învins, la 20 decembrie 2008, de Nikolai Valuev, într-o întâlnire pentru centura WBA la categoria grea, ce a avut loc la Zurich.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER