Încercarea de demitere a lui Doroftei a eșuat. Moșu, validat de Adunarea generală, deși federația este în colaps. „Am un proiect, lăsați-mă să-mi duc mandatul până la capăt”

Încercarea de demitere a lui Doroftei a eșuat. Moșu, validat de Adunarea generală, deși federația este în colaps.
  • Publicat:
  • Actualizat:

În pofida problemelor cu care se confruntă Federația Română de Box, președintele Leonard Doroftei a primit un vot de încredere din partea Adunării generale.

Lumea boxului s-a reunit joi la sediul MTS, pentru a-și alege reprezentanții: doi vicepreședinți și 12 membri ai Biroului federal. Primele două posturi rămăseseră vacante în urma demisiei celor care le-au deținut, iar Biroul federal a fost dizolvat de Adunarea generală din luna aprilie.

Ședința de joi s-a desfășurat pe tipicul boxului românesc: agitație multă, vociferări și orgolii. Gheorghe Simion a „lovit” primul și a propus plenului să nu fie lăsat în sală fostul secretar general al FRB, Viorel Sima, pe motiv că „a făcut mult rău boxului și nu face parte din această lume”. Viorel Sima deținea o delegație validă de a participa la ședință, dar n-a mai putut să intre astfel în sală.

A urmat prezența: din cele 195 de structuri afiliate, numai 88 și-au trimis delegații la această Adunare generală. Nu a existat cvorumul, dar, conform Statutului, ședința s-a ținut la distanță de o oră, cu capacitatea legală de a lua orice decizie.

Mihai Craiu: „Propun ca Doroftei să-și dea demisia”

În pauza care a urmat între cele două momente, Leonard Doroftei a vorbit primul: „Doi ani am fost în ceață. De două luni de când lucrez cu Robert Băeatu m-am luminat. Mi-am adus o firmă, am făcut un proiect, dar îmi trebuie câteva luni să-l pun în aplicare. De azi voi fi în alergare după sponsori. Voi fi acolo unde mă chemați, unde este nevoie de mine”.

La prezidiu, lângă el s-a aflat în tot acest timp Mihai Craiu, fostul vicepreședinte al FR de Box, cel care a organizat cea mai tare ediție a Centurii de Aur din ultimii ani. „Eu l-am invitat aici, a venit cu o propunere”, a răspuns Doroftei atunci unii oameni din sală au întrebat care este rostul lui Mihai Craiu acolo. „Doroftei a fost un mare boxer, dar din perspectiva administrării acestei afaceri, care este Federația Română de Box, nu este pregătit. I-am propus să-și dea demisia și să organizăm alegeri generale în 45 de zile, la care să candidăm amândoi la funcția de președinte onorific. Doru spune să-l mai lăsăm șase luni. Îi facem rău. Cineva trebuie să vină la serviciu, să semneze hârtii, să bată la toate ușile ministerului. Doru nu că nu vrea, el nu poate. Are familie, are o afacere la Ploiești. Nu are capacitate profesională”. Mihai Craiu a fost însă întrerupt de câțiva oameni din sală și s-a oprit, discret.

Discuțiile au continuat la foc încrucișat, conturând cele două tabere: pro și contra Doroftei. La o replică venită din sală, din partea antrenorului de la Dinamo, Napoleon Gheorghe, președintele a replicat acid: „Vă spun eu de ce Napoleon vorbește așa, că nu-i decontez hârtiile cu care vine la mine pentru boxerul său profesionist (nr – Bogdan Juratoni)”. „Boxerul ăla de care vorbiți este cel mai valoros din România în momentul de față, singurul care are probabil șanse de calificare la Jocurile Olimpice, și nu îl ajutați cu nimic”, a tunat Napoleon.

49 de voturi pentru Doroftei, 32 – contra

Raportul de forțe dintre cele două tabere a fost lămurit rapid, imediat după începerea oficială a Adunării generale. Primul punct discutat a fost propunerea a trei cluburi, două din Iași și unul din Brăila, de a se introduce pe ordinea de zi demiterea președintelui. Solicitarea a fost înaintată în termen legal și cu respectarea statutului, astfel că a intrat la vot. Din cele 86 de voturi exprimate, 49 au respins cererea, 5 s-au abținut și doar 32 au fost pentru discutarea demiterii. Tabăra lui Doroftei a fost mai numeroasă. „Bravo, domnilor! Ați reușit să îngropați boxul!”, a strigat fostul vicepreședinte Vasile Câtea în momentul în care părăsea sala. Ca el au procedat toți cei care l-ar fi vrut demis pe Doroftei.

A urmat o jumătate de oră de acalmie în care cei prezenți au cerut lămuriri asupra situației financiare a federației, rămasă fără finanțare de la MTS și urmărită de creditori. Calm, secretarul general Robert Băeatu a detaliat problemele. FR de Box are în acest moment datorii de aproximativ 500 de mii de lei, adică peste 120 de mii de euro. Cine a angajat aceste datorii? Cine a semnat actele? – au fost întrebările legitime ale celor din sală. Doroftei: „Eu le-am semnat, dar fuseseră semnate înainte de contabil și de jurist”. Problemele financiare acute ale federației au dus la o situație specială: Adunarea generală a refuzat descărcarea de gestiune a actualei conduceri până la lămurirea situației și stabilirea vinovățiilor.

Mihai Lauruc și Marcel Boboc, vicepreședinți

Au urmat cele două scrutinuri. Pentru funcția de vicepreședinte au fost trei candidați, Mihai Lauruc, Marcel Boboc și Fănel Trandafir. Fiecare a avut dreptul la un discurs de trei minute. Deși nu mai era nevoie, Mihai Lauruc a reamintit sprijinul permanent pe care l-a dat boxerilor și nobilei arte în ultimii 17-18 ani, de pe vremea când Lucian Bute era legitimat la Sighetul Marmației. Marcel Boboc a fost scurt și la obiect, iar după el, imediat, Leonard Doroftei a luat microfonul înainte de a ajunge la Fănel Trandafir. „Vreau să vă spun că atunci când mi-a fost greu a avut lângă mine un prieten adevărat, care m-a susținut necondiționat. Acesta este Marcel Boboc, căruia vreau să-i mulțumesc”. Discursul președintelui a dat direcția și a făcut inutil speach-ul craioveanului Fănel Trandafir. Zarurile erau aruncare: noii vicepreședinți ai FR de Box sunt, conform votului ulterior, Mihai Lauruc și Marcel Boboc. Înainte de Adunarea generală, Mihai Lauruc i-a premiat pe juniorii medaliați la Campionatele Europene din Ucraina (foto).

La Biroul federal lucrurile au fost și mai simple. Dintre cei 14 candidați înscriși inițial doi s-au retras, astfel că au rămas 12 pretendenți pentru tot atâtea locuri. Cele mai multe voturi le-a primit fostul campion mondial la profesioniști, Adrian Diaconu. Din Biroul federal mai fac parte: Alex Ion, Ion Moroiță, Gheorghe Iancu, Florin Mulcuțan, Leonard Florian Lascu, Ioan Desmirean, Cristian Georgică Celea, Robert Dorin Filip, Ioan Ghere, Liviu Stan, Dumitru Aurelian Blănaru.

De unde provin datoriile FR de Box

a) 200.000 de lei către MTS: 100.000 de lei din execuția bugetară 2012-2014; 48.000 de lei pentru neîncadrarea corectă a persoanei angajate la Controlul Financiar Preventiv (nu trebuia plătită cu bani de la buget); 51.000 de lei pentru neîncadrarea corectă a secretarului general Viorel Sima (nu era eligibil pentru această funcție); 22.000 de lei de la Centura de Aur – ediția 2014

b) 300.000 de lei către terți: datorii de la CE feminin 2014, diverse restanțe (Doroftei spune că a primit zilele trecute o factură de 11.000 de lei de la Mondialele din 2013, de la Alma Ata, pentru transport!)

Aceste restanțe pot fi plătite numai din venituri propriu. Finanțarea MTS a fost reoprită din cauză că federația nu a putut respecta planul de reeșalonare stabilit cu MTS pentru datoriile constate de Corpul de Control ministerial. Conform acestui plan, FRB trebuia să plătească lunar o tranșă de 23.000 de lei.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×