INTERVIU | Ciocan, primele mărturii după înfrângerea cu Tyson Fury. „Englezul îmi spunea în ring tot timpul că nu mai pot, că sunt gata. A fost o șansă, nu-mi pare rău că am acceptat să boxez la Londra”. Cine a decis ca lupta să se oprească
- Pe 28 februarie, boxerul român Cristian Ciocan (27 de ani) părăsea învins ringul instalat în celebra O2 Arena din Londra, după un meci frustrant atât pentru el, cât și pentru fanii săi.
În fața unui adversar mai înalt (2,06 m) și mai complet, favorit clar la casele de pariuri, Hammer a fost nevoit să abandoneze la finalul rundei a opta, deși nu se afla în dificultate la momentul respectiv. Tyson Fury a devenit challenger la titlul mondial WBO deținut de Wladimir Klitschko, în timp ce Cristian Ciocan s-a întors în Germania pentru a-și reevalua oportunitățile. Într-un interviu acordat ProSport, pugilistul originar din Pechea a explicat cine a decis oprirea luptei și care au fost greșelile pe care le-a făcut în acest meci.
Cristian, ai avut puterea să revezi meciul cu Tyson Fury?
Da, sigur. De ce nu l-aș revedea?
Sunt sportivi care lasă un timp să treacă înainte de a-și retrăi înfrângerile.
Nu este și cazul meu. M-am uitat chiar a doua zi la înregistrarea meciului. Până la urmă nu am făcut nimic rău, n-am omorât pe nimeni. Am vrut să văd ce greșeli am făcut, ce s-a întâmplat. Știam că va fi un meci greu, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de dificil. Poate și presiunea a fost mare. Toată lumea cu ochii pe mine, primul meu meci disputat în străinătate… Un pas greu, cu un adversar foarte dificil, dar am încercat. Am vrut să mă testez, am învățat multe din acest meci. Am pierdut, dar am câștigat experiență.
După ce ai revăzut meciul, sunt lucruri pe care le-ai fi făcut altfel?
Totdeauna există după lucruri pe care le vezi altfel. Normal că te întrebi de ce nu am făcut asta sau ce ar fi fost dacă aș fi făcut altceva? Nu a fost seara mea, s-a și văzut. Cred că m-am antrenat și prea mult, am fost foarte obosit. M-am pregătit ca un nebun pentru meci, asta a fost o parte din problemă, iar cu colțul nu am avut comunicare. Nu ne-am înțeles și am decis să mă despart de antrenorul meu (nr – Bulent Baser, un turc care trăiește în Germania). S-a și văzut, față de ultimul meu meci, că nu am fost eu.
TYSON FURY ÎN TIMPUL MECIULUI: „EȘTI GATA, NU MAI POȚI”
Cine a luat decizia să te oprești la sfârșitul reprizei a opta?
Nu a fost decizia mea, eu aș fi dorit să mai continui. Promotorul meu (nr – Erol Ceylan) a hotărât că este mai bine pentru mine să mă opresc, cu siguranță a vrut să mă protejeze.
În momentul respectiv nu erau în dificultate. A fost, întradevăr, acel KD din rundul 5, dar trecusei peste momentul dificil.
Așa este. El știe mai bine de ce m-a oprit. Dar nu știu dacă s-a văzut la televizor, și arbitrul din ring m-a dat peste cap total. Tot timpul a țipat la mine, de parcă numai eu eram mereu vinovat. Nu e așa ușor să strige cineva permanent la tine, să-ți pierzi concentrarea. Și Tyson a văzut lucrul acesta și vorbea permanent cu mine în ring. A reușit la un moment dat să mă enerveze puțin, dar mi-am regăsit concentrarea și am încercat să fac ce am putut. Nu e ușor să boxezi cu oameni de genul acesta. În plus a fost și foarte bine pregătit.
Ce-ți spunea Tyson Fury în timpul meciului? Te jignea?
Nu mă jignea. Îmi tot spunea că nu mai pot, că sunt gata, chestii de genul acesta. Dar el e genul de boxer care face cu toți adversarii la fel. Englezii probabil că nici nu se așteptau să mă duc la Londra, să mă urc în ring cu Tyson Fury. Dar uite că nu a fost așa și m-aș duce în fiecare zi să boxez acolo.
Îți pare rău că ai intrat în acest meci? Poate mai aveai nevoie de câteva meciuri de pregătire…
Ce să aștept? Am vrut să mă evaluez, să văd cum este să boxez la nivelul acesta, dacă pot face față. Că dacă stau până la 50 de ani ce fac? Mie îmi pare bine că am făcut pasul acum, pentru că am toată cariera înainte. Am doar 27 de ani. Era timpul potrivit pentru o astfel de încercare. Eram și în formă, deși cred că am greșit totuși cu pregătirea. M-am antrenat prea mult.
„ÎN VARĂ‚ VREAU SĂ‚ BOXEZ DIN NOU”
Ce vei face în continuare?
Deocamdată puțină pauză, apoi vreau să revin în vară. Reîncep urcușul. Nu e un capăt de lume, eu mi-am încercat șansa. Totdeauna există oameni care discută și își dau cu părerea, dar nu e ușor să ajungi la nivelul acesta să boxezi. Numai antrenamentele pe care le faci înaintea unui astfel de meci sunt infernale. Dar eu am încredere în mine și merg mai departe să-mi îndeplinesc visul.
Poate era mai potrivit pentru tine un adversar de genul lui Kubrat Pulev…
Nu aveam ce face. Asta a fost șansa, nu o puteam rata. M-am dus și m-am bătut cu Fury. Totdeauna îmi voi încerca șansa, nu-mi voi alege adversarii.
Te simt totuși dezamăgit în glas.
Sunt dezamăgit pentru că nu mi-a ieșit ce trebuia să-mi iasă. În ring unul pierde, altul câștigă. Dar nu am pierdut cu un boxer de mâna a cincea. Am pierdut cu locul 3 mondial și se va auzi mult de el. Tyson Fury este un boxer mare, greu de ghicit, se mișcă bine În ring pentru un greu. Nici noi nu ne așteptam să boxeze astfel. Față de meciul lui cu Cisora a fost diferență ca de la cel la pământ. Miza meciului a fost mare și s-a pregătit și el foarte bine. Voi sta să analizez din nou ce am greșit, să văd mai bine erorile și cu siguranță voi încerca să revin.
Faptul că ai abandonat ți-a afectat bursa?
Nicidecum. Contractul a fost contract.
JoJo Dan va boxa și el în Anglia. Cum vezi meciul lui cu Kell Brooke?
O să fie greu. Toată lumea se ferește de Anglia, pentru că-și programează tot, inclusiv cu arbitri. Aici trebuie să câștigi înainte de limită, pentru că la puncte este greu. Dar eu am încredere că JoJo va face un meci mare. El a mai boxat în străinătate, este matur și cu siguranță va face un meci bun.
17 victorii (10 KO) și 4 înfrângeri are Cristian Ciocan în palmaresul său de boxer profesionist