James DeGale a câștigat meciul cu Rogelio Medina și și-a păstrat centura IBF la categoria supermijlocie!
Boxerul James DeGale (Marea Britanie) a câștigat la puncte, duminică dimineață, partida cu Rogelio Medina (Mexic), în urma unei decizii unanime, în cadrul unei gale desfășurată în arena DC Armory din Washington, și își păstrează centura IBF la categoria supermijlocie.
Doi dintre arbitrii-judecători au dat un scor de 117-111 în favoarea lui DeGale, în timp ce al treilea l-a văzut învingător pe britanic la o diferență mai mică, 115-113.
În cadrul aceleiași gale, Lucian Bute (România) și Badou Jack (Suedia) au încheiat la egalitate, printr-o decizie majoritară a arbitrilor (117-111, 114-114, 114-114), partida pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, iar Badou Jack își păstrează centura.
Partida de 12 runde dintre DeGale (30 de ani) și Medina (27 de ani) a fost una destul de liniștită, fără a exista lovituri puternice, care să iasă în evidență. Totuși, mexicanul a fost mai ofensiv, mai agresiv și a riscat mai mult, dar jocul tactic superior al lui DeGale a prevalat, aspect dovedit și de statistică. Mexicanul a dictat ritmul, iar britanicul a preferat să fie mereu în mișcare în ring și să se bazeze pe acuratețe. Challenger-ul Medina a încercat aproape de două ori mai multe lovituri (1140, în comparație cu cele 612 ale lui DeGale), dar campionul mondial IBF a avut o rată de reușită a loviturilor cu mult superioară (51%, față de 23% pentru mexican).
La finalul confruntării, James DeGale s-a declarat dezamăgit de faptul că nu a reușit un knock-out, potrivit BBC: „Am întâlnit un adversar foarte puternic, am văzut îmbunătățiri la el, a devenit mai bun în ultimul an și jumătate. A încercat lovituri în forță, dar tactica și abilitățile mele au asigurat spectacolul. Totuși, ar fi trebuit să opresc înainte de cele 12 runde o partidă cu adversari precum Medina, cu tot respectul pentru el. Dar încă învăț. Lucrul cel mai important este că sunt campion și de aici pot lucra la îmbunătățirea jocului meu”.
De cealaltă parte, Rogelio Medina a fost de părere că merita să câștige și vrea o rejucare: „Sunt nemulțumit. DeGale a spus înainte că o să mă oprească. Dar a preferat să alerge în jurul ringului, cum m-a oprit? La un moment dat, voia doar să mă blocheze, să se agațe de mine, iar eu am devenit tot mai frustrat. De aceea l-am și scuipat la finalul rundei a 11-a. DeGale e singurul care crede că a câștigat. Fanii sunt de părere că eu am învins. Cu siguranță vreau o rejucare”.
Fost campion olimpic, londonezul DeGale are acum un bilanț de 23 de victorii și o înfrângere. James DeGale și-a apărat cu succes centura pentru a doua oară și a anunțat că vizează o luptă cu Badou Jack, în toamna acestui an. „Învăț cu fiecare luptă și mă pregătesc neîncetat la sală. Lucrez la defensivă, la concentrare. Voi fi gata pentru o luptă în septembrie, cu Badou Jack. Sunt pregătit pentru el, poate boxăm în Vegas. Vreau un nume nou la palmaresul meu de victorii”, a precizat DeGale, potrivit ESPN.
După confruntarea cu Lucian Bute, Badou Jack a confirmat că vrea să lupte cu James DeGale, în toamnă, pentru unificarea titlurilor WBC și IBF la categoria supermijlocie.
În data de 28 noiembrie 2015, Lucian Bute a fost învins greu de către James DeGale, în meciul pentru titlul IBF, în cadrul unei gale organizate la Quebec, Canada. 116-112, 117-111, 117-111 au fost scorurile de pe foile de arbitraj ale celor 3 arbitri judecători, care au dat atunci o decizie în unanimitate în favoarea lui DeGale.