Francezul Jean Paul Mendy, adversarul lui Lucian Bute, spune, într-un interviu acordat site-ului www.lucian-bute.ro, că el este cel mai bun pugilist de la categoria supermijlocie și este „foarte încrezător” că va câștiga meciul de la București.
Redăm interviul acordat de Mendy site-ului www.lucian-bute.ro:
Pe 9 iulie vei boxa cu Lucian Bute pentru titlul mondial IBF. Ce știi despre adversarul tău? Știu foarte multe, însă un singur lucru vorbește de la sine – Bute e campion mondial.
Te bați pentru prima oară pentru titlul mondial. Cât de importantă este partida de pe 9 iulie? Am avut multe partide, însă aceasta este cu adevărat specială. Este cel mai important meci al vieții mele. Sunt convins însă că și partida de după această va fi la fel de importantă.
Nu îți e frică să boxezi în România? Nu mă tem de nimic. Nici de Lucian Bute, nici de România, o țară care o cunosc de ceva vreme și care îmi place foarte mult.
Dacă Lucian ar fi boxat la Montreal, ar fi fost susținut de 20.000 de fani. În România, Bute va avea doar 10.000 de susținători. E un avantaj pentru tine acest lucru?Când ești în ring, 20.000 de oameni fac un zgomot asemănator cu 10.000. Nu poți face foarte bine diferența. Prezența publicului ostil mă va stimula pe mine însă și mai mult să dau totul în ring.
Ești încrezător că poți câștiga partida? Credeți că m-aș mai obosi să zbor în România dacă nu aș fi încrezător? Nu sunt încrezător, sunt foarte încrezător! Voi câștiga meciul!
Ai văzut multe meciuri ale lui Bute. Care este cea mai bună armă a lui? Bute este un mare boxer. Are multe calități, dar și defecte. Știu de ce trebuie să mă feresc, mi-am făcut un plan cum să lupt, dar nu vi-l voi dezvălui acum.
Cu 12 ani în urmă, în 1999, ați boxat amândoi ca amatori la Houston. Ți-l amintești pe boxerul amator Bute? Nu, a trecut prea mult timp de atunci. Știu doar că atunci el a luat medalie, eu nu. A fost mai norocos decât mine. Și la profesiniști a avut noroc pentru că a putut boxa în Canada și Statele Unite unde boxul este mai apreciat și mai promovat decât în Europa.
Cum și unde te-ai antrenat pentru meciul cu Bute? Eu nu mă opresc din antrenamente. Sunt o parte a vieții mele. Mă antrenez chiar și dacă nu am un meci de disputat. În acest moment lucrez în cadrul unul program special, dar nu am de gând să vi-l dezvălui.
Care este cel mai bun boxer la categoria super mijlocie? Credeți sau nu, cunosc mulți boxeri. Cel mai bun sunt eu cu siguranță și nu îmi pasă cine este pe locul doi.
Poți să-i transmiți ceva lui Lucian Bute? O s-o fac după partidă. Este mai bine.
Lucian Bute și Jean Paul Mendy se vor întâlni în gala „Campion pentru România”, din 9 iulie, ce va fi transmisă de Pro TV.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER