Jo Jo Dan face apel la WBC
JoJo Dan a pierdut primul meci din cariera profesionistă.
Sâmbătă, la Istanbul, într-o partidă având ca miză titlul mondial
interimar la semimijlocie (WBC), JoJo a fost declarat învins în
fața turcului Aydin Selcuk după 12 reprize. Decizia a fost însă una
controversată.
Ionuț Ion (28 de ani) a riscat enorm atunci când a acceptat
condițiile meciului: doar cinci săptămâni de pregătire, categorie
superioară și teren ostil, acolo unde se spune că nu câștigă nimeni
decât prin KO. JoJo a așteptat însă prea mult acest meci, pe care
România nu a fost în stare să i-l ofere… A mers la Istanbul, a
înfruntat 9.000 de suporteri fanatici, un arbitru de ring prietenos
cu vedeta-gazdă și un adversar cinic, care a abuzat de lovituri
nepermise, dar a coborât din ring cu capul sus. „Tu ai câștigat!”,
i-a spus Selcuk înainte de aflarea deciziei. „Acum te-ai născut cu
adevărat! Ai pierdut, dar imaginea ta are enorm de câștigat după
acest meci”, i-a transmis și antrenorul Stephane Larouche.
„Prea
mult respect”
Exceptând prima repriză, în care un croșeu al turcului l-a
obligat să asculte numărătoarea arbitrului, JoJo a fost permanent
în ofensivă, arătând că el este boxerul mai tehnic, mai complet.
Selcuk s-a limitat la lovituri izolate, dar foarte puternice.
Reprizele au curs echilibrat până spre final. Din rundul zece, JoJo
a făcut legea. Pentru arbitri, nu a fost însă de ajuns: doi l-au
văzut învingător pe turc cu 114-113, iar unul pe JoJo, cu 116-111!
„I-am arătat prea mult respect la început. Cu fiecare repriză am
prins însă încredere în mine”, a spus Ionuț la final.
Decizia a ridicat destule semne de întrebare, iar stafful lui
JoJo va depune zilele acestea un apel la WBC pentru a forța un
meci-revanșă. Demersul se va baza pe ultima repriză, înaintea
căreia arbitrul judecător Florian Bela (Ungaria) avea egalitate pe
buletin (104-104). Dacă acesta ar fi punctat pe ceea ce a fost în
ring, JoJo ar fi câștigat meciul!
100 de mii de
dolari a fost bursa lui JoJo la acest meci, cea mai
mare din întreaga carieră
Majoritatea site-urilor internaționale consideră decizia drept una
dubioasă
L-am sfătuit pe JoJo să nu boxeze în Turcia, pentru că unica șansă
să câștige era să își pună adversarul la podea
Rudel Obreja