JoJo Dan boxează cu un fost campion mondial
JoJo Dan face pasul în lumea bună a boxului profesionist
mondial, odată cu meciul său de pe 11 februarie, care va fi
transmis de canalul american ESPN. „Este o onoare și o provocare
pentru mine. Acest meci poate însemna consacrarea mea în SUA, mai
alea că adversarul meu este cunoscut acolo”, spune JoJo Dan (29 de
ani).
Românul manageriat de Chris Gănescu va boxa la Centre Bell din
Montreal, într-un meci prevăzut pentru 10 reprize, cu americanul
Steve Forbes, 33 de ani (35 de victorii – 8 înfrângeri). Forbes
este un fost campion mondial la superpană, versiunea IBF. A deținut
centura aproape un an, începând cu septembrie 2001, dar a ratat
șansa apărării sale la meciul următor. În august 2002, Forbes nu a
putut face categoria la partida cu David Santos și a rămas fără
trofeu. Meciul a avut totuși loc, cu centura pe masă, însă doar
Santos ar fi putut să o câștige, în cazul în care i-ar fi convins
pe arbitri că merită victoria. Forbes s-a impus însă la puncte,
centura devenind astfel vacantă.
A pierdut la puncte cu Oscar de la Hoya
Ulterior, Steve Forbes a urcat în categorie, a mai avut șansă să
boxeze pentru titlul mondial la semimijlocie (WBC), dar a fost
învins de Andre Berto la puncte. Tot la puncte a cedat și în fața
lui Oscar de la Hoya. „Este un boxer experimentat. O victorie în
fața lui mă poate ridica. Eu sunt bine pregătit și sunt decis să
fac un meci mare”, a mai declarat JoJo Dan.
Meciul lui JoJo, pe TVR 1
Meciul dintre JoJo Dan și Steve Forbes va putea fi vizionat în
România, pe TVR 1, vineri dimineață de la ora 4:10 (comentatori,
Narcis Șelaru și Marian Simion). Cu o zi înainte, de la ora 20:30,
TVR va transmite și meciul dintre JoJo Dan și turcul Selchuk Aydin,
singura înfrângere din cariera boxerului român. Meciul a avut însă
loc la Istanbul și s-a încheiat cu o decizie controversată. Pentru
meciul dintre JoJo Dan și Steve Forbes, TVR nu a plătit niciun ban,
acesta fiind oferit gratuit televiziunii naționale.
Steve Forbes, adversarul lui Ionuț Ion, a pierdut centura IBF în
2002 la fel ca Doroftei: nu a putut face
categoria