JoJo Dan (29 de ani) a trăit, la finele săptămânii trecute, experiența carierei sale de boxer profesionist. Invitat la Canastota (SUA), la cel de-al 22-lea congres anual al „International Boxing Hall of Fame”, JoJo Dan a asistat la includerea în galeria de vedete a „nobilei arte” a câtorva nume de legendă. „Am avut emoții mai mari decât la un meci de box. Am fost atât de aproape de nume mari ale boxului profesionist, care m-au impresionat prin atitudine și prin ceea ce au declarat”, a declarat JoJo pentru ProSport.
Între cele șase personalități incluse în „Hall of Fame” s-au aflat foștii campioni mondiali Mike Tyson, Julio Cesar Chavez și Kostya Tzsyu, dar și actorul Sylvester Stallone. „N-a fost boxer, dar Stallone a făcut pentru box mai mult decât mulți campioni prin filmele cu Rocky”, a punctat campionul WBC silver la semimijlocie.
Invitat la Canastota pentru că este număr 1 la NABF, organizație ce ține de WBC, JoJo Dan și-a propus să revină la acest eveniment și din postura de nominalizat. „Mi-ar plăcea ca peste un an sau doi să mă invite pentru a-mi acorda titlul de anului>>. De data aceasta, titlul i-a revenit lui Sergio Martinez. Eu mă pregătesc zi de zi cu gândul că voi ajunge campion mondial și toată lumea îmi va recunoaște valoarea”, a mărturisit pugilistul cu 28 de victorii în palmares (15 KO) și o singură înfrângere. El a petrecut două zile la Canastota, participând inclusiv la banchetul campionilor. JoJo a fost însoțit în SUA de promotorul Chris Gănescu. „Știu că încearcă să-mi perfecteze meciurile următoare. Nu este ușor, pentru că au fost destui boxeri care s-au ferit de mine. În mod normal, ar trebui să boxez cu campionul de la NABF, Shawn Porter, care este un fel de vedetă în SUA. Am înțeles că deocamdată nu poate, pentru că are aranjat un meci în iulie. După aceea, negocierile sunt deschise. Eu sunt de acord să boxez cu oricine. Sunt pregătit”, a încheiat JoJo.
Sursa foto: Pagina de Facebook Jojo Dan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER