JoJo înghite în sec de Paște

În timp ce toți creștinii vor sărbători Învierea Domnului,
pugilistul JoJo Dan va înghiți în sec. El mai are de slăbit câteva
kilograme pentru meciul din 10 aprilie, de la București, astfel că
bucatele pascale sunt un lux pe care nu și-l permite.

JoJo Dan a sosit ieri în România pentru meciul pe care îl va
susține la Sala Rapid cu brazilianul Andre Marcos do Nascimento.
Binedispus, campionul WBC Continental Americas la superușoară a
declarat că este pregătit să-l învingă înainte de limită pe
sud-american. „Promit că voi da tot ce pot în acest meci și voi
încerca să-mi termin adversarul înainte de limită. Am zece luni de
când nu am mai boxat, dar în toată această perioadă m-am antrenat
din greu”, a declarat JoJo. El este clasat pe locul 1 la WBC, iar
anul acesta are șansa de a boxa într-un meci eliminatoriu, care îi
poate netezi drumul spre titlul mondial.

Cum meciul cu do Nascimento este peste numai opt zile, JoJo nu
va face pauză de Paște. „Mai am câteva kilograme de dat jos. Adio
ouă roșii, miel și cozonaci! O dau pe verdeață”, glumește JoJo.
Gala „Invincibilii 5”, în care main-event va fi meciul lui JoJo
Dan, este organizată de King Promotion, în colaborare cu Merkur
Casino.

Publicat: 02 04. 2010, 09:16
Actualizat: 02 04. 2010, 09:20