Juratoni va boxa la profesionism în cadrul AIBA

Federația Română de Box a anunțat că pugilistul Bogdan Juratoni (75 de kilograme), medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2011, a semnat un precontract cu Boxing Marketing Arm (BMA) privind trecerea la profesionism în cadrul AIBA – Programul APB (AIBA Pro Boxing).

Bogdan Juratoni va evolua la profesionism în perioada 2013-2017, urmând a primi o bursă la semnarea contractului.

AIBA prin programul APB îi garantează lui Juratoni patru partide la profesionism, la fiecare dintre ele urmând să primească o bursă. Dacă va câștiga primele trei partide, Juratoni va boxa pentru titlul de campion al categoriei. După primul an, Juratoni va avea ocazia să boxeze pentru burse mai mari, în funcție de rezultatele pe care le va obține în primul an de activitate.

AIBA îi permite lui Juratoni să evolueze atât în cadrul boxului olimpic (Campionat Mondial, Campionat European, Jocuri Olimpice, turnee internaționale de amatori), cât și la profesionism în cadrul programului APB.

Bogdan Juratoni a semnat, de asemenea, un contract cu Federația Română de Box în care se obligă să participe la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene și Jocurile Olimpice, dar și la Campionatele Naționale, dacă ele nu se suprapun cu meciurile din APB.

La lotul național, Bogdan Juratoni se va pregăti sub comanda antrenorului coordonator Marian Simion, iar pentru meciurile de la profesionism se va antrena alături de tehnicianul Gheorghe Napoleon, care l-a pregătit pentru Jocurile Olimpice de la Londra.

Sursa: Mediafax

 

Publicat: 06 03. 2013, 20:24
Actualizat: 06 03. 2013, 20:25