Ajuns la 39 de ani și învins după 11 ani în care a dominat cu autoritate lumea boxului, la categoria grea, Vladimir Klitschko nu renunță la luptă. I-a transmis lui Tyson Fury imediat după meci că își vrea înapoi cele cinci centuri (IBF, WBO, IBO, WBA și The Ring), într-un rematch ce va avea loc în 2016, când va fi împlinit deja 40 de ani.
Lumea boxului se aștepta la o retragere. Vrea revanșa la 40 de ani Mulți se gândeau că Klitschko se va retrage în cazul unei înfrângeri, deși în contractul semnat înainte de luptă era stipulată o clauză privind o rejucare, în cazul unei înfrângeri. Totuși, imediat după meci Klitschko a făcut anunțul așteptat de lumea boxului: vrea să revină în ring!
„Va fi o rejucare! Este încă devreme și trebuie să procesez această înfrângere, dar cu siguranță va fi un rematch! Am fost foarte pregătit pentru acest meci, dar a fost mai rapid decât mă așteptam, ținând cont de înălțimea sa„, a declarat Klitschko.
„N-am crezut nicio clipă că mă poate învinge, dar a reușit să o facă! Mi-a lipsit viteza, iar el a fost rapid. Pur și simplu n-am reușit să găsesc distanța potrivită pentru această luptă. M-a deranjat alonja lui…„, a mai spus fostul campion mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER