„La vinclu”

  • Publicat:
  • Actualizat:

JoJo Dan a trecut cu bine de ultimul test înainte de meciul
eliminatoriu pentru titlul mondial. Sâmbătă, în main-aventul Galei
„Invincibilii 5”, JoJo l-a învins prin KO în repriza a zecea pe
brazilianul Andre Santos do Nascimento.

JoJo n-a avut parte de un meci facil. Campionul WBC Continental
Americas la superușoară a dat serios din brațe pentru a se impune
în fața unui adversar incomod și rezistent. Dan n-a fost pus niciun
moment în dificultate, dar și-a găsit mai greu loviturile
devastatoare care l-au propulsat până pe locul 1 la WBC. După zece
luni de pauză, nici nu e de mirare. Totuși, diferența de valoare a
fost mare între cei doi, iar upercutul de stânga la ficat reușit de
JoJo în repriza a zecea a fost bomboana de pe tortul unei gale care
a adunat 1.500 de spectatori la sala Rapid. Învingător prin KO, Dan
a acumulat 26 de victorii la profesioniști și se pregătește de
meciul eliminatoriu, care va avea loc în vară. „Lovitura la ficat
este precum golul la vinclu din fotbal. Ambele reușitele sunt la
fel de spectaculoase”, a spus JoJo la final.

În aceeași gală, Viorel Simion (pană) l-a învins prin KO în
rundul 6 pe Victor Hugo Cardoso (Paraguay). Alte rezultate: Bogdan
Dinu (grea) b.p. R. Ziausys (Lituania), Lucian Bot (grea) b.p. P.
Dologovs (Lituania), I. Borucha b.p. V. Popovici (grea).

Gala a
costat 100.000 de euro

Gala „Invincibilii 5” a fost organizată de King Promotion, în
colaborare cu Merkur Casino, și a costat 100.000 de euro. Sorin
Florea, președintele King Promotion: „Sunt foarte mulțumit de gală.
Vrem să ajutăm boxul, vrem să ajutăm sportul. Dacă primarii de
sector ne dau teren în concesiune, eu aduc banii să construim săli
de sport pentru copii”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×