Leonard Doroftei e gata să dea lovitura cu noua afacere din România, pentru care a lăsat Canada și visul îmbogățirii de peste Ocean

Sursa foto: Facebook/Leonard Doroftei
Vezi galeria foto - 5 poze

Leonard Doroftei a lăsat Canada și visul îmbogățirii de peste Ocean și e pregătit să dea lovitura cu o nouă afacere.

Legendarul pugilist român nu s-a mai ferit și a venit cu mai multe detalii despre proiectul său.

Leonard Doroftei e gata să dea lovitura cu noua afacere din România, pentru care a lăsat Canada și visul îmbogățirii de peste Ocean

Leonard Doroftei își deschide o sală de box în București, iar inaugurarea acesteia va avea loc pe 10 decembrie. Legendarul pugilist român a discutat despre noua afacere. Concret, sala de box se află în Capitală, pe strada Nicolae Caramfil nr. 79.

„Ne apropiem să dăm drumul la sală. Mai avem câteva lucruri de pus la punct. Pe data de 10 decembrie vom avea deschiderea cu presa și pe 11 decembrie începem să dăm drumul la treabă.

Am mai făcut așa câteva probe. A venit Giulia, a făcut un antrenament. Aseară a venit Neveu să vadă ce înseamnă boxul. A vrut să vadă ce știm să facem.

A plecat leșinat, a zis că așa ceva nu a făcut niciodată! I-am spus: prietene, asta nu a fost decât încălzirea!

Nu mă ocup eu de cererile de înscriere, am asociații mei care se ocupă de site. De la ei primesc informațiile, eu am altele pe cap acum.

Dar avem, avem solicitări. Cât despre antrenamente individuale, ele sunt prevăzute pe aspectul comercial, nu pe performanță.

Asta nu înseamnă că nu vom face performanță. Dacă vom găsi copii care-și doresc lucrul acesta, noi îi vom ajuta să meargă mai departe în box”, a declarat Doroftei pentru Cancan.

Eu personal nu-i învăț să se bată, îi învăț ce înseamnă frumusețea acestui sport. E o artă. Eu nu-i învăț să se bată, îi învăț cum să boxeze. Nu e doar box. Dacă știi box, nu înseamnă că știi să lupți! Îți spun și de ce fac afirmația asta. Am întâlnit 5 adversari de pe 5 continente cu 5 stiluri diferite. Dacă nu știi și nu ai antidot pentru fiecare va fi o problemă! Asta nu o faci decât prin antrenamente. Înveți prin mișcare”, a spus Doroftei.

Publicat: 29 11. 2024, 17:29
Actualizat: 29 11. 2024, 17:32