Leșină fetele după JoJo Dan!
Ionuț Dan Ion, alias JoJo Dan (foto), a susținut ieri o
conferință de presă după înfrângerea de la Istanbul cu turcul Aydin
Selcuk.
„M-am simțit bine la semimijlocie. Am avut mai multă
forță, mai multă vitalitate. Mi-ar plăcea să rămân la această
categorie, deși voi boxa acolo unde voi avea mai multe șanse să
cuceresc titlul mondial”, a declarat Ionuț. El își dorește
o revanșă cu Selcuk, mai ales că a simțit că a câștigat meciul ce a
avut ca miză titlul mondial interimar la WBC.
„La sfârșit, managerul turcului mi-a sărutat mâna, în
semn de respect. Chiar și Selcuk mi-a spus că eu sunt câștigătorul.
Sunt dispus să boxez oriunde cu el, inclusiv la Istanbul. Acum am
mai multă încredere în mine”, a spus JoJo. În timpul
conferinței, una dintre frumoasele animatoare aduse de Merkur
Casino a leșinat chiar în spatele lui JoJo Dan, probabil din cauza
unei căderi de calciu.
Pugilistul a reacționat imediat, ajutând-o pe frumoasa
domnișoară să se ridice. „Era bine dacă ar fi picat așa
Selcuk”, a comentat Rudel Obreja, președinte FRB.
Ce
ghinion! A ratat medalia pentru o arcadă spartă
Ionuț Gheorghe (69 kg) a ratat ieri medalia la Europenele de
amatori de la Moscova, după ce a fost oprit de medic în repriza a
doua a meciului din sferturile de finală cu ungurul Balazs Bacskai.
Meciul curgea destul de echilibrat, când o serie a ungurului – două
croșee, urmate de un upercut – i-a deschis lui Ionuț arcada stângă.
Arbitrul din ring a oprit meciul la indicația medicului.
„Păcat, era în revenire de formă, ar fi fost frumos
pentru el să urce pe podium”, a declarat Vasile Câtea,
șeful delegației la Moscova. Azi, încă doi români au șansa de a
accede în semifinale, deși ambii întâlnesc boxeri ruși: Răzvan
Andreiana (54 kg) și Costel Bejenaru (91 kg).