Lovitură de teatru!** Meciurile dintre Lucian Bute și Carl Froch nu se vor mai disputa! Ce opțiuni are românul

Chiar dacă cele două părți ajunseseră la o înțelegere pentru un dublu meci între Lucian Bute și Carl Froch, iată că acestea nu se vor mai disputa.

Televiziunea Showtime, cu care Lucian Bute are contract, a anunțat că nu este interesată de o luptă între cei doi pugiliști, deoarece preferă ca Bute să înfrunte un boxer american.

„Am ajuns la un acord cu Interbox și chiar am pus la punct un contract. Ambii boxeri vor aceste lupte, dar ni s-a spus că Showtime preferă ca Bute să lupte cu un american. Ne-am înțeles cu Interbox, dar nu mai avem ce face, pentru că banii sunt la Showtime”, a spus Eddie Hearn, promotorul lui Carl Froch.

Cele două meciuri dintre Lucian Bute și Carl Froch urmau să se dispute în aprilie, la Montreal, și în august, la Nottingham.

Acum, Lucian mai are două variante, Andre Ward, cel care deține centurile WBC și WBA la supermijlocie, și Bernard Hopkins.

„Mai există și varianta Bernard Hopkins. Cu Ward ar fi perfect să boxez fie la finele lui 2012, fie în primăvara lui 2013”, spunea Bute înainte să afle că partidele cu Froch au picat..

Publicat: 17 01. 2012, 11:38
Actualizat: 17 01. 2012, 11:39