Luc1an,** în Biblie
Lucian Bute își culege progresiv laurii în urma triumfului (KO
r4) în fața mexicanului Librado Andrade. Cele mai influente
ierarhii ale lumii – neutre, echidistante și neinfluențate de
jocurile de culise – l-au propulsat pe campionul mondial IBF pe
acoperișul boxului mondial.
Specializată pe nobila artă și fondată în 1922, cea mai tare
revistă de pugilism de pe mapamond, Ring Magazine, e supranumită
„Biblia boxului”.
Atât publicația, cât și pagina electronică prezintă săptămână de
săptămână clasamentele tuturor categoriilor și, în premieră,
gălățeanul de 29 de ani a reușit ieri ce n-a izbutit niciun român
până acum: să acapareze prima poziție a unei secțiuni. Mister KO
(25-0-0, 20 KO) și-a deschis, prin victoria cu Andradre, intrarea
în clubul monștrilor sacri – lideri ai altor categorii, precum
filipinezul Many Paquiao (ușoară) sau ucraineanul Vitali Kliciko
(grea). „Această informație îmi dă parcă un plus de bucurie, dar și
picături de energie pentru a mă menține lider și pe viitor”, ne-a
declarat Bute.
„Clasarea lui pe această poziție, într-un clasament atât
de respectat, e o mândrie pentru întreg sportul românesc„,
a spus, la rândul său, Rudel Obreja. Și BoxRec, agenția care face
statistica la profesioniști, l-a promovat pe Lucian pe prima
poziție la supermijlocie.