Lucian Bute, făcut praf în America: „E prieten cu Johnson!** Va fi un star după ce va lupta cu Andre Ward”

Criticile lui Leonard Doroftei la adresa adversarilor lui Lucian Bute nu sunt singurele. După ce sportivul român și-a apărat pentru a 9-a oară centura împotriva lui Glen Johnson, americanii de la ESPN au desființat meciul dintre cei doi.

Sub semnătura lui Michael Woods, sunt expuse 5 motive pentru care meciul dintre Bute și Johnson nu a fost unul spectaculos.

1. Încă nu știm dacă Bute e atât de bun pe cât o arată cifrele
A câștigat titlul după ce l-a învins pe Alejandro Berrio, și apoi și l-a apărat împotriva lui William Joppy, Librado Andrade, Fulgencio Zuniga, Edison Miranda, Jesse Brinkley, Brian Magee și Jean-Paul Mendy, până la Glen Johnson. Nu se poate spune că este un star până nu îl va întâlni pe Andre Ward, cel care va lupta cu Carl Froch pe 17 decembrie.

2. Să fim prieteni, nu trebuie să luptăm

Bute și Johnson se cunosc din anul 2009, când s-au împrietenit în timpul antrenamentelor pentru alte lupte. Dacă vreau să mă duc la o luptă și aflu că cei doi sunt prieteni, nu mă mai duc. Credeți că Bute ar fi lovit într-un ritm mai rapid și ar fi încercat să-l termine pe sportivul în vârstă de 42 de ani dacă nu erau prieteni? Eu cred ca da, mai spune Michael Woods.

3. La naiba cu Vegas, toate luptele sa fie de acum in Canada
Națiunea asta e îndrăgostită de lupte. Se simte energia de lângă ring la fiecare luptă. Bute, Jean Pascal – trebuie să aibă mereu avantajul terenului propriu, să simtă fanii alături. Deci, să se joace toate meciurile în Canada, și poate unul, două meciuri pe an, la Madison Square Garden…

4. Să vorbim și despre Cote
Nu am fost pregătit să scriu și despre meciul Pier-Olivier Cote-Jorge Teron. După ce am văzut însă KO-ul lui Cote cu Teron înaintea luptei lui Bute, cred că o să fiu mai atent mai degrabă la acest luptător.

5. Seamănă Bute cu un luptător de matineu? Nu mai folosiți cuvântul ăsta!

Lucian Bute a fost descris ca fiind un luptator de „matineu”. Sincer, ce înseamnă cuvântul ăsta? Niciun om care are sub 40 de ani nu va înțelege aceasta expresie.

Publicat: 06 11. 2011, 12:57
Actualizat: 06 11. 2011, 15:32