Lucian Bute i-a susținut pe gimnaștii români la Montreal

Pugilistul Lucian Bute, care își va apăra titlul mondial sâmbătă dimineață, de la ora 5.10, în fața columbianului Fulgencio Zuniga, a fost prezent, la sfârșitul săptămânii, la un concurs de gimnastică, la Montreal, unde i-a încurajat pe sportivii români.

Bute a fost aplaudat de spectatorii prezenți în sală, iar gimnaștii români i-au promis că vor merge la meciul său cu Zuniga. Răzvan Șelariu a câștigat aurul la sol în etapa de Cupă Mondială de la Montreal și a primit medalia de la Bute.

Lucian Bute își va apăra pentru a treia oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fața columbianului Fulgencio Zuniga, într-o gală ce va fi transmisă în direct, începând cu ora 1.30, la Pro TV. În aceeași gală va boxa și Jo Jo Dan, care îl va întâlni pe mexicanul Cesar Soriano.

MEDIAFAX

Publicat: 10 03. 2009, 16:38
Actualizat: 10 03. 2009, 16:39