Lucian Bute: „Îmi doresc din tot sufletul să boxez în fața românilor”

Lucian Bute, campionul mondial la box – versiunea IBF, își
dorește că meciul în care își va apăra centura să aibă loc la
București.

Federația Romană de Box are termen până la sfârșitul lunii pentru a
organiza această partidă. Dacă acest lucru nu va fi posibil, meciul
va avea loc în Canada.

„Eu mă pregătesc, am două antrenamente zilnic și aștept
vești din România, încă mai sper că o să boxez acolo. Din păcate,
nu depinde de mine. Am avut promisiuni, dar au rămas la acest
stadiu. Sper că autoritățile să fie de acord și să sprijine acest
eveniment pentru că îmi doresc din tot sufletul să boxez în fața
românilor. Eu mă simt foarte bine, nu am niciun fel de problemă, nu
sunt accidentat și asta e foarte bine, sunt zilnic în sală și
aștept să aflu data și locul unde o să boxez. Fac tot posibilul să
mă prezint în cea mai bună formă la meci. Dacă ar fi să boxez în
România, singura sală care ar putea găzdui meciul ar fi
Polivalentă, altă nu avem sau pe stadion, însă dacă va fi în toamnă
ar fi destul de dificil și acest lucru”
, a declarat Lucian
Bute la sptfm.ro

Publicat: 15 06. 2010, 19:28
Actualizat: 15 06. 2010, 19:29