Lucian Bute, înaintea meciului cu Grachev:** „Nu sunt terminat, voi reveni mai bun ca niciodată!”

Pugilistul Lucian Bute a declarat, miercuri, într-o conferință de presă prilejuită de meciul din week-end cu sportivul rus Denis Grachev, că îi asigură pe cei care îl consideră „terminat” că nu este așa și că va reveni mai puternic ca niciodată, informează journaldequebec.com.

„Am trecut prin momente grele. Am fost la pământ, dar m-am ridicat. Unii pot gândi că sunt terminat, dar pot să îi asigur că Lucian Bute nu este terminat, Voi dovedi asta sâmbătă și voi reveni mai bun ca niciodată”, a spus Bute.

Antrenorul românului, Stéphan Larouche, este de părere că Bute este capabil să redevină campion: „Am încredere deplină în elevul meu și ceea ce face el cere curaj. A făcut aproape 80 de runde de meci la antrenamente, cu un adversar mare și foarte puternic fizic (Andrew Gardiner). Grachev va dori să lovească tare și să îl trimită pe Lucian în infern. Depinde de boxerul meu să se facă respectat”, a explicat Larouche.

Denis Grachev a declarat că nu va ceda centura NABF la categoria semigrea, pe care o pune în joc sâmbătă. „Înainte de acest meci mi se spunea «Piratul». S-a terminat. Vreau să vă cer ceva, dragi jurnaliști: spuneți-mi «Fiul lui Drago». Este prima dată când îmi apăr centura NABF la categoria semigrea. Nu a fost ușor să o obțin și nu o voi ceda”, a afirmat Grachev.

Pugilistul Lucian Bute va boxa, sâmbătă, la Centre Bell din Montreal, contra rusului Denis Grachev.

Grachev (12-0-1, 8 KO) este campion NABF la semigrea și mai practică și kickboxing, unde are un bilanț de 17 victorii și două înfrângeri.

Lucian Bute (30-1, 24 KO) a suferit prima înfrângere la profesioniști la 26 mai, contra britanicului Carl Froch, prin KO în repriza a cincea.

Sursa: Mediafax

Publicat: 01 11. 2012, 10:07
Actualizat: 01 11. 2012, 10:08