Lucian Bute nu se gândește la retragere: „Sunt foarte dezamăgit, foarte trist”
Pugilistul Lucian Bute, care și-a anulat lupta programată, la 6 decembrie, cu argentinianul Roberto Bolonti, din cauza unei accidentări la spate, a declarat că nu se gândește la retragere, informează tvasports.ca.
„Am auzit mai multe zvonuri în ultimele zile, dar pot să vă spun că nu mă voi retrage și că Freddie Roach este în continuare antrenorul meu”, a declarat Bute, care a revenit, marți seară, la Montreal, după un stagiu de pregătire în Filipine.
„Sunt foarte dezamăgit, foarte trist”, a adăugat boxerul român, referindu-se la anularea luptei cu Bolonti. „Dar nu am nimic de ascuns. Am fost întotdeauna un om onest și sunt aici pentru a vă răspunde la întrebări”, le-a transmis, miercuri, Bute jurnaliștilor canadieni.
Cât privește accidentarea sa, Bute a precizat că urmează să efectueze un control RMN pentru a afla exact care sunt problemele. „Nu sunt doctor, dar știu că am dureri. Nu pot să vă spun ce am exact, dacă este vorba de ligamente. Pot să merg, pot să urc în mașină, dar nu sunt atât de sănătos pentru a mă lupta sută la sută. Este ghinion. Am simulat un meci și în runda a opta am simțit ceva. Am terminat cele 12 reprize, dar când am ajuns la hotel m-am simțit rău. A doua zi de dimineață, am avut probleme când am vrut să mă dau jos din pat și la mers”, a explicat Bute.
Sportivul, care a precizat că are pentru prima dată în viața sa probleme la spate, a declarat că a luat antiinflamatoare, dar nu s-a pus în discuție să urce în ring accidentat.
În ceea ce privește viitorul, Bute a spus că îi trebuie timp pentru a se vindeca fizic și mental. „Poate să fie nevoie de o săptămână, de o zi sau o lună„, a adăugat el.
Lucian Bute nu a exclus posibilitatea de a-l înfrunta pe danezul Mikkel Kessler, o luptă care ar fi fost prevăzută de clubul său Interbox, în cazul unei victorii a românului, la 6 decembrie. „Este o opțiune”, a spus Bute, care a lăsat să se înțeleagă că va lupta în 2015.
Presa canadiană a anunțat, la 18 noiembrie, că Lucian Bute s-a accidentat la spate în timpul cantonamentului din Filipine și nu va putea evolua în meciul cu argentinianul Roberto Bolonti, în gala programată la 6 decembrie, la Montreal.
Bute s-a pregătit în Filipine cu tehnicianul Freddie Roach, alături de campionul mondial Manny Pacquiao.
Pugilistul român în vârstă de 34 de ani a boxat ultima dată la 19 ianuarie, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea.
Bute (31-2, 24 KO) a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch.