Lucian Bute se bate pe 17 aprilie! **Unifică două centuri?
Interbox a intensificat negocierile pentru următorul meci al lui
Lucian Bute. „Aproape sigur, data următorului meci va fi 17
aprilie, tot la Montreal. Ne așteptăm la 20.000 de spectatori, iar
gala va fi transmisă din tot de HBO”, a declarat Chris Gănesc, PR
managerul Interbox.
În ceea ce privește adversarul, au rămas în cursă trei variante.
Cum americanul Kelly Pavlick a anunțat că deocamdată nu vrea să
urce la supermijlocie, discuțiile se învârt în jurul a trei nume:
Bernard Hopkins (SUA, 45 de ani / cel mai bine cotat semigreu din
lume), Andre Ward (SUA, 25 de ani / actualul campion mondial WBA la
supermijlocie) sau învingătorul dintre germanul Robert Stieglitz și
columbianul Edison Miranda, care vor boxa pe 9 ianuarie la
Magdeburg pentru titlul WBO la supermijlocie.
Cum meciul cu Hopkins are șanse mici de a se perfecta, Bute ar
avea astfel șansa de a unifica două centuri: fie pe cea WBA, fie pe
cea WBO. „Boxez cu oricine. În ianuarie plec în Canada și încep
pregătirile pentru meciul următor”, a declarat Bute.