„Mă doare faptul că în țară** sunt oameni care nu apreciază ceea ce am făcut”

Lucian Bute a intrat în febra meciului pe care îl va disputa pe
19 martie împotriva lui Brian Magee.

Campionul mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF va
boxa cu nord-irlandezul Brian Magee, într-un meci care va fi
transmis și în România de B1 TV.

„Mai am câteva kilograme în plus, de care însă voi scăpa.
Nu m-am plâns niciodată de cântar, chiar dacă nu mi-a fost ușor. A
fost aici, la Miami, o nutriționistă, care m-a măsurat de sus până
jos, m-a controlat. După toate analizele, a ajuns la concluzia că
mi-a crescut masa musculară cu două kilograme, ceea ce mă
îngrijorează în vederea slăbitului. Masa asta musculară în creștere
e ca urmare a schimbării programului de pregătire fizică”
,
a spus Bute pentru Evz.

Pugilistul român este fericit că acest mei va putea fi urmărit și
în țara noastră, nu cum s-a întâmplat la ultima luptă.

„Așa este, am fost dezamăgit. Mulți au înjurat televiziunea publică
pentru că nu s-au găsit bani pentru o gală de box în care iubitorii
acestui sport chiar aveau ce vedea. Din păcate, și mă doare asta,
știu că sunt acasă oameni care nu apreciază ceea ce am făcut eu
aici, peste Ocean. Eu am însă cariera mea și îmi văd liniștit de
treabă. Să vedeți ce va fi la Montreal, pe 19 martie! O atmosferă
extraordinară, ca la toate meciurile mele importante susținute
aici. Lumea mă iubește și, să nu uităm, nu sunt decât un emigrant!
Nu mă laud, dar oamenii de acolo, de la Montreal, canadienii, chiar
apreciază munca și realizările mele.”
a mai precizat
campionul român.

Bute este dezamăgit de faptul că este criticat de unele persoane
din România.

„Mă dor orice fel de afirmații pe seama acestui subiect.
Citesc și eu anumite articole, anumite păreri, răutăcioase, dar îmi
văd de treabă. Dumnezeu m-a ajutat să ajung aici unde sunt și mă va
ajuta să ajung și unde mi-am propus. Am mare frică de Dumnezeu, și
tocmai de aceea știu că trebuie să fiu serios și muncitor ca să
răzbesc.
” a încheiat Lucian Bute.

Publicat: 11 03. 2011, 09:26
Actualizat: 11 03. 2011, 09:32