Manny Pacquiao a urcat din nou în ring, după doi ani, dar adversarul i-a stricat revenirea lui „PacMan” VIDEO
Manny Pacquiao (42 de ani) a revenit în ring după doi ani, dar a fost învins la puncte de cubanezul Yordenis Ugas (35 de ani), într-un meci desfășurat duminică dimineață la Nevada (SUA).
Arbitrii au decis în unainimitate că Yordenis Ugas a fost mai bun decât Manny Pacquiao, revenit în ring după doi ani: 116-112, 116-112 si 115-113! A fost prima luptă a lui Manny de la meciul pentru titlul WBA câștigat de „PacMan” cu Keith Thurman, în iulie 2019.
Manny Pacquiao a urcat din nou în ring, după doi ani, dar a fost învins la puncte de Yordenis Ugas: „Ăsta este boxul!”
Manny Pacquiao, campion mondial la opt categorii de greutate, are acum un record de 62 de victorii, opt înfrângeri și două remize! După meciul pierdut cu Yordenis Ugas, filipinezul a spus: „Ăsta este boxul. Mi-a fost greu să fac ajustări în ring. Picioarele mele erau imobile. Îmi pare rău că am pierdut în seara asta, dar am făcut tot ce mi-a stat în putință!”. Manny și-ar putea încheia cariera de sportiv, acesta luând în calcul varianta de a candida la președinția țării sale: „Voi face anunțul final peste o lună. Știu că am în față o problemă mai dificilă decât boxul și vreau să ajut lumea. Chiar vreau să îi ajut!”.
https://www.youtube.com/watch?v=UAHWzKJ5iqw
De partea cealaltă, Yordenis Ugas a jubilat la final: „Sunt foarte încântat, dar mai presus de toate, vreau să îi mulțumesc lui Manny Pacquiao pentru că mi-a oferit această oportunitate în ring astăzi. Am avut doar două săptămâni de antrenament, dar mi-am ascultat antrenorul și totul a funcționat!”, a spus Ugas, cel care a ajuns la 27 de victorii și 4 înfrângeri la profesioniști.