Contestatarii lui Rudel Obreja nu au de gând să aștepte decizia TAS de pe 21 septembrie, când se va judeca litigiul dintre FR de Box și AIBA. Opt membri ai Biroului federal au decis să se reunească azi și să convoace de urgență, în termen de 15 zile, o adunare generală în care lumea boxului să-l demită pe Obreja. „Confirmările au venit prin fax și sunt înregistrate. De câteva zile studiez statutul cu un avocat și toate acțiunile sunt legale. Adunarea Generală are puterea să decidă dacă Obreja merită sau nu să mai fie președinte. Eu zic că nu, pentru că ne-a învrăjbit și ne-a lăsat orfani”, a declarat ieri vicepreședintele Fănel Trandafir.
Chiar dacă Biroul federal va fi statutar, Adunarea Generală nu se va putea convoca decât pe 24 septembrie, în chiar ziua în care AIBA va propune congresului validarea dezafilierii FR de Box. „Poate reușim măcar în ceasul al doisprezecelea să evităm dezastrul. Dacă îl demitem și trimitem decizia imediat la AIBA, poate scăpăm de dezafiliere”, a mai spus Trandafir.
FR de Box a făcut ieri apel la TAS pentru suspendarea punerii în aplicare a deciziei de dezafiliere până la soluționarea finală a litigiului pe care forul român îl are cu AIBA la Tribunalul de la Lausanne. Totodată, FRB a solicitat ca sportivilor români să le fie permisă participarea la Mondialele de la Baku, din Azerbaidjan.
Poate reușim măcar în ceasul al doisprezecelea să evităm dezastrul Fănel Trandafir, vicepreeÂdinte frb
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER