Pugilistul american Floyd Mayweather l-a învins la puncte pe mexicanul Saul Alvarez, și a cucerit titlurile WBA și WBC la categoria super welter, într-o gală ce a avut loc sâmbătă, la Las Vegas, în care a boxat și românul Ronald Gavril, informează AFP.
Mayweather s-a impus în 12 reprize, deciziile celor trei arbitri judecători fiind 116-112, 117-111, 114-114.
Aceasta este a 45-a victorie a lui Mayweather în tot atâtea meciuri și prima înfrângere a lui Alvarez, după 42 de succese.
Ronald Gavril s-a impus la Las Vegas în fața americanului Shujaa El Amin, la categoria supermijlocie, într-un meci de opt reprize.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER