Mayweather, martor printr-un apel video la moartea a doi prieteni. Anchetatorii vorbesc despre crimă și sinucidere. 50 Cent i-a trimis un mesaj emoționant campionului de la semimijlocie

Floyd Mayweather, campionul neînvins la categoria semimijlocie, care și-a apărat la jumătatea lunii septembrie, la Las Vegas, titlurile WBA și WBC printr-o victorie la puncte, în fața argentinianului Marcos Maidana, a fost martorul unei presupuse crime, aflate în prezent sub investigația poliției din Los Angeles, anunță presa britanică.

Mayweather a încercat să își calmeze prietenul

Earl Hayes, rapperul care a lucrat în trecut cu studioul de înregistrări deținut până în 2012 de Mayweather jr, Philthy Rich Records, și un apropiat al sportivului american cu cele mai mari câștiguri, la nivel mondial, potrivit Forbes, este cercetat pentru că și-a împușcat și omorât soția, dansatoare și angajată VH1, apoi s-a sinucis, scrie dailymail.co.uk.

Potrivit firului acțiunii refăcut de jurnaliștii britanici, Hayes l-a sunat pe Floyd Mayweather, într-o criză de gelozie, pentru a se plânge de infidelitatea soției sale, Stephanie Moseley, cea care a dansat alături de Chris Brown, Janet Jackson și Britney Spears și a fost protagonista unui serial VH1 – Hit the Floor, care spune povestea echipei de majorete din NBA, Los Angeles Devil Girls. Tot din reconstituirea acestora, Mayweather ar fi încercat să îl calmeze pe rapper, atunci când a realizat ce avea de gând să facă. Totul s-a întâmplat printr-un apel-video, prin intermediul FaceTime, iar Mayweather se presupune că ar fi auzit, dar și urmărit întreaga serie a evenimentelor.

Poliția din Los Angeles a ajuns dimineață, la ora 7:30, la locuința lui Earl Hayes, alertată de vecinii care, potrivit Daily Mail, au auzit țipetele unei femei dar și 10 focuri de armă. Echipele SWAT au intervenit, însă nu au putut decât să constate decesurile celor doi soți.

„Fratele meu, nu mă pot gândi decât la ce mi-ai spus – să nu îți faci niciodată așa ceva, campionule!”

Rapperul 50 Cent i-a transmis un mesaj emoționant de încurajare lui Mayweather, un sportiv care afișează o imagine de „bad boy”, cu accente de grandomanie. Cântărețul a lăsat să se înțeleagă că l-a vizitat pe boxer și acesta este afectat de cele întâmplate. „Fratele meu, nu mă pot gândi decât la ce mi-ai spus sus. Indiferent de ce ți s-ar întâmpla, să nu îți faci niciodată așa ceva, campionule. Ne putem certa, dar nu vreau să te văd terminând astfel„, i-a transmis 50 Cent, mesajul fiind redistribuit de Mayweather, în singura referință de pe contul său de Twitter la moartea lui Earl Hayes.

 

 

 

Publicat: 10 12. 2014, 00:10
Actualizat: 10 12. 2014, 01:19