Meciul Bute-Pascal s-a amânat!
Cel mai așteptat meci de box din ultimii ani în Canada, Lucian Bute – Jean Pascal (categoria semigrea), nu va mai avea loc. Cel puțin pe moment. Pe 25 mai, la Montreal, cei doi pugiliști care au și cetățenie canadiană ar fi trebuit să se lupte într-o gală anunțată cu surle și trâmbițe de câteva luni. Tot show-ul pregătit în cele mai mici detalii a luat însă o altă turnură. Lucian Bute s-a accidentat la mâna stângă în cantonamentul din Florida, motiv pentru care meciul s-a amânat. Informația a fost confirmată și de Interbox, clubul de proveniență al românului.
După închiderea ediției, Lucian Bute și antrenorul Stephane Larouche urmau să susțină o conferință de presă pe această temă. În schimb, tabăra lui Jean Pascal a avut o primă reacție, prin care și-a exprimat dezamăgirea. Totodată, adversarul lui Bute este decis să boxeze totuși pe 25 mai, și i-a lansat deja o provocare pe Twitter lui Bernard Hopkins.