Mickey Rourke a făcut cel mai prost rol din viața sa. Mediatizatul meci de box al actorului a fost, de fapt, aranjat

Mickey Rourke a făcut cel mai prost rol din viața sa. Mediatizatul meci de box al actorului a fost, de fapt, aranjat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lui Mickey Rourke i-a fost, cu siguranță, dor de lumina reflectoarelor. După o carieră de boxer în tinerețe și peste 60 de apariții în producții cinematografice, Phillip Andre Rourke s-a hotărât să revină, la 62 de ani, la marea sa dragoste, boxul. Chiar dacă această dragoste violentă i-a cauzat pierderi de memorie, coaste rupte, un maxilar dislocat și o operație estetică reparatorie nereușită, fostul sex simbol al anilor ’80 a revenit în ring pe 28 noiembrie 2014 cu o victorie prin knock-out într-un meci demonstrativ.

Artificiile s-au stins repede, după ce au iesit la iveală informații conform cărora marea victorie a lui Mickey Rourke în fața lui Elliot Seymour, cu 34 de ani mai tânăr, a fost aranjată. Vedeta din „The wrestler” i-a promis 15.000 de dolari lui Seymour pentru ca acesta să cadă la podea în runda a patra. Prestația de câteva minute din ring a fost cel mai prost film al lui Mickey Rourke, care, deși a aruncat haotic pumni cu încetinitorul, a reușit să-l facă KO pe Seymour după două runde.

Jurnaliștii de la Daily Mail au aflat că Seymour era falit și de aproape doi ani dormea prin parcuri, premise care au făcut din boxerul de 29 de ani partenerul perfect pentru Rourke: cel care poate fi cumpărat să piardă o luptă. Elliot Seymour a negat inițial acuzatiile, spunând că s-a antrenat doar o lună și nu a fost bine pregătit pentru mai vârstnicul său adversar. Ulterior a recunoscut că a primit bani să piardă meciul, dar a încercat să îi ia apărarea fostului actor american. „Din câte știu, Mickey nu a fost implicat. E un tip corect, de treabă, nu știa nimic despre aranjament. Reprezentanții lui au pus totul la cale”, a mărturisit Seymour, care a avut grijă să posteze pe contul său de facebook poze cu banii pe care i-a primit după meci.

Rourke și promotorii săi au refuzat să comenteze acuzațiile.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Ce s-ar mai ascunde în spatele
Ce s-ar mai ascunde în spatele "umilinţei" trăite de Şumudică la Rapid, unde a fost bulgărit de suporteri! "Mi-a lăsat…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă duble
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă…
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de fratele său
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de…
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras în cuibușorul de nebunii de mână cu sexy-blondina
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras…
Noua taxă auto, de la 100 la 2.000 de lei? Proprietarii a 8 milioane de mașini vechi din România o vor achita
Noua taxă auto, de la 100 la 2.000 de lei? Proprietarii a 8 milioane de mașini vechi din România o…
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
×