Mii de pumni pentru aur!** Juratoni se bate pentru primul aur românesc la JO, după 56 de ani

Susținerea familiei, a oamenilor dragi, dar și visurile sale îl ajută pe Bogdan să-și găsească motivația zi de zi

Suntem atât de mulți, dar ne căutăm eroii în atât de puține locuri! Reușitele sunt tot mai puține pe arenele de fotbal și suntem tot mai singuri în tribune. Ne dorim cu toții să strigăm mândri de eroii noștri „Hai, România!”. De ce nu privim atunci și către arenele de atletism, sălile de gimnastică, bazinele olimpice sau ringul de box? Am descoperi că încă avem eroi care luptă pentru medalia de aur nu doar pentru ei, ci și pentru echipa sau țara lor, așa cum o face Bogdan Juratoni (cat. 75 kg), speranța boxului românesc pentru un aur olimpic după 56 de ani!

La Londra, Bogdan are și revanșa lui de luat. În primul rând față de el însuși. În 2011 a fost învins și a pierdut șansa de a lupta într-o finală mondială. Acum nu vrea să lase pe nimeni să-i stea în cale în drumul spre aur! Lupta lui pentru prima poziție nu începe si nu se termină cu ringul de box. E mult mai mult efort în afara lui. Ore întregi de antrenamente epuizante în fiecare zi și ani în care singura lui familie este antrenorul. Loviturile din ring sunt mult mai ușor de suportat decât momentele de sacrificiu. Într-o zi cu antrenament draconic (primul începe la 8:30 și se încheie la 13:00!), l-am vizitat pe Bogdan la Budeasa, lângă Pitești.

Bogdan, ce îți dorești la Londra?
Sper să fiu al doilea campion olimpic după Nicolae Linca (nr. Melbourne, 1956). La Jocurile Olimpice am așteptări mari, vreau să ies campion olimpic, de-aceea muncesc aici din greu și trag de mine, să știu că o să-mi fie bine după ce termin sportul.

Merită atâta efort un titlu olimpic?
Da, o medalie de aur la Olimpiadă merită totul. Cred că e cel mai frumos lucru din viața unui sportiv să aibă o medalie de aur la Olimpiadă. Sper să prind vârful de formă acolo, să boxez bine la Londra, să mă simt bine, și astfel să pot să iau aurul.

Ce stă în spatele unui mari performanțe?
Antrenamentele, pumnii luați în cap, plecarea de acasă, sacrifiicile pe care le faci ca să ajungi sus, dar e și satisfacția atunci când ajungi pe podium
Te regăsești în povestea lui Rocky Balboa?
Da, oarecum, Rocky Balboa era tot pe bătaie, ca și mine, de ce nu!? Muncea din greu și ca oricare sportiv a ajuns sus.

Ai deja oferte să treci la profesionism. Ce zici de Carl Froch, ai încrucișa mănușile cu el?
Pe Froch l-aș bate, dar ca să ajung eu acolo mai trebuie să muncesc.

Ce înseamnă susținerea alor tăi?
Multe sfaturi, multe încurajări și că sunt alături de mine. Asta e cel mai important. Îi simt emoționați. Pe mama o simt mai emoționată, tata îmi zice: „Pe ei!” și frate-miu ei sunt acolo, cu mine. Mama e neliniștită când știe că sunt în ring, de aceea nici nu vreau să vină la vreo gală de-a mea.

Te gândești seara cum o să-ți dobori adversarii?
Da, mă gândesc și cum e să fiu pe podium la Olimpiadă, pe cea mai înaltă treaptă.

Accepți criticile domnului antrenor?
N-am cum altfel. Mă încurajează, mă și critică atunci când trebuie, e ca un psiholog pentru mine.

Se spune despre tine că nu faci pasul înapoi. Ai învățat să-l faci?
Altfel nu câștig. Trebuie să mă impun din prima, să obosesc adversarul, să-l bat rău de tot ca să pot să câștig. Nu știu dacă e curaj, e stilul meu de box.

Care ar fi cea mai mare dorință a ta?
Ce am eu bun să-l fac și mai bun, mai bun, mai bun, până la infinit, să nu mai aibă nimeni nicio șansă. Ar fi ideal!
„Mi-e milă de el, dar nu am ce-i face”
Tata Gheorghe Napoleon Bonaparte este antrenorul lui Bogdan. Și nu doar atât! În timp, antrenorul i-a devenit pugilistului un al doilea tată: l-a luat de la Deva și l-a crescut la Dinamo de la vârsta de 14 ani. Bogdan a fost pariul lui, a investit în el ani de muncă, de încredere și i-a dat o șansă când nimeni nu credea în puștiul înalt și slăbuț. „Avem așteptări mari de la el, de-aia îl chinuim atât de mult, vrem să luăm titlul olimpic. Noi vrem mult, muncim mult, băgăm mult și vrem să scoatem mult. Dacă nu-l chinui aici și nu-l fac să fie foarte puternic și foarte bine pregătit, acolo n-o să facă față”, spune acesta. Napoleon Bonaparte îi este antrenor atât la clubului Dinamo, cât și la lotul național, ceea ce face să întărească relația specială dintre ei: „Mi-e milă în fiecare zi de el, și când îl trezesc dimineața, și când îl muncesc, dar n-am ce să fac. Dacă eu nu-l ajut acum și nu-l antrenez cât mai bine, n-o să reușim acolo”.

Trebuie să te naști ca să poți să fii campion. Campionul se naște, să ai talent, să ai voință, să știi să te sacrifici, să poți
Napoleon Bonaparte Gheorghe, antrenor

Bogdan Juratoni nu folosește deloc medicamente, antrenorul lui spunând că îi este frică să-i dea pentru ca substanțele pe care le conțin să nu-i provoace alte probleme

La JO de la Londra vom avea doi reprezentanți în turneul de box, pe Bogdan Juratoni (75 kg) și pe Mihaela Lăcătuș (60 kg)

13 titluri olimpice se vor decerna la Londra. Boxul are zece probe la masculin și trei la feminin

Eu îl susțin din toată inima. Îl susțin și psihic, și moral. Cu el mă trezesc, cu el mă culc, toată ziua numai cu el. Trebuie avut grijă de el ca de ochii din cap
Napoleon Bonaparte gheorghe, antrenor

Medaliații boxului românesc la JO

• Helsinki (1952): Vasile Tiță (argint, 75 kg), Gheorghe Fiat (bronz, 60 kg)
• Melbourne (1956): Nicolae Linca (aur, 69 kg), Gheorghe Negrea (argint, 81 kg), Mircea Dobrescu (argint, 51 kg), Constantin Dumitrescu (bronz, 63,5 kg)
• Roma (1960): Ion Monea (bronz, 75 kg)
• Mexico City (1968): Ion Monea (argint, 81 kg), Calistart Cuțov (bronz, 60 kg)
• Munchen (1972): Ion Alexe (argint, +81 kg)
• Montreal (1976): Simion Cuțov (argint, 60 kg), Mircea Simon (argint, +81 kg), Alec Năstac (bronz, 75 kg), Victor Zilberman (bronz, 67 kg), Costică Dafinoiu (bronz, 81 kg)
• Moscova (1980): Dumitru Cipere (bronz, 54 kg), Valentin Silaghi (bronz, 75 kg)
• Los Angeles (1984): Mircea Fulger (bronz, 63,5 kg)
• Seul (1988): Daniel Dumitrescu (argint, 57 kg)
• Barcelona (1992): Leonard Doroftei (bronz, 63,5 kg)
• Atlanta (1996): Leonard Doroftei (bronz, 60 kg), Marian Simion (bronz, 67 kg)
• Sydney (2000): Marian Simion (argint, 71 kg), Dorel Simion (bronz 67 kg)
• Atena (2004): Ionuț Gheorghe (bronz, 64 kg)
• Bilanț: 25 medalii (1 aur, 9 argint, 15 bronz)

Articol scris de Violeta Colgiu