Mister KO, atacat din toate părțile!** „Țipă că mă ascund de el, dar minte! Îl vreau pe Bute” Provocarea lui Ward

Bute este atacat din toate părțile înaintea meciului cu Froch! După Doroftei, care spune că rămâne cel mai bun boxer român din istorie, Bute este provocat și de Ward, cel care declară că românul a mințit atunci când a acuzat că americanul se ascunde de el.

Andre Ward, câștigător al turneului Super Six și deținător al centurilor WBA și WBC, a declarat că este dispus să lupte cu Lucian Bute, dar s-a arătat dezamăgit că boxerul român a ales să-l întâlnească pe britanicul Carl Froch, informează Sports Illustrated.

„Am fost dezamăgit. Bute și promotorul său strigau și țipau că eu mă ascund de ei, dar apoi ei se duc și fac o înțelegere pentru două lupte cu Froch, iar dacă el va pierde primul meci, ce va face, îl va duce pe Froch înapoi în Canada? Nu înțeleg asta. Nu m-am ascuns niciodată de el, am vrut doar să pregătesc lupta cum trebuie. Eu veneam după doi ani de lupte grele și am simțit că el avea nevoie să lupte cu cineva. Dar să mă ascund de el? Ce naiba?! El vrea centuri, eu am două centuri chiar aici dacă vrea să se lupte pentru ele. Lumea mă întreabă pe stradă și pe Twitter când voi reveni. Ei bine o voi face. Îl vreau pe Bute, dar sunt dispus și pentru alte meciuri mari
„, a spus Ward.

Andre Ward nu este interesat de o luptă cu americanul de 47 de ani, Bernard Hopkins. „Cred că Bernard Hopkins a declarat deja că o luptă cu mine nu îl interesează, dar nici pe mine. Acum, dacă lupta ar fi la cerere, iar posturile de televiziune ar solicita asta, atunci poate. Dar eu vreau să lupt cu oameni din aceeași eră cu mine. Oricât de bun ar fi Bernard, dacă îl bați, nu primești atât de multe credite din cauza vârstei sale, așa că el nu se află pe lista mea scurtă”, a completat Ward.

Pugilistul american nu este interesat de o luptă cu americanul Anthony Dirrell, șalangerul obligatoriu pentru titlul WBC, deoarece televiziunile nu sunt dispuse să plătească pentru o asemenea partidă. „E un meci bun, dar ca să fiu sincer nu mă prea interesază. Îl consider pe Anthony un boxer bun, un frate, dar televiziunile nu vor fi interesate. Acum eu sunt un luptător pentru TV. Îmi iubesc centurile, dar sunt dispus să renunț la ele, dacă o televiziune nu îl va plăti pe adversar. Voi fi ca Bernard sau Floyd Mayweather și le voi câștiga înapoi”, a adăugat Ward.

Jean Bedard, președintele InterBox, clubul lui Bute, s-a arătat surprins de afirmațiile lui Ward. „E ca și cum ar fi reînviat după Paște… În fond, porecla sa este «Fiul lui Dumnezeu». Când am citit prima oară comentariile sale, am crezut că este o glumă. Nu am negociat niciodată cu Andre Ward. În fond, nu am mai auzit de el din 18 decembrie, de la ultimul său meci cu Carl Froch, în finala turneului Super Six. Acum, dintr-odată revine la viață. După victoria sa în meciul cu Froch, Andre a spus că Lucian va trebui să lupte cu adversari de top până să ajungă la el. Exact asta facem. Dacă îl dorea pe Lucian atunci, acum am fi fost cu o săptămână înainte de meci. Froch a vrut să se lupte. Oricum e o veste bună, pentru că măcar acum Ward este dispus să lupte cu Bute”, a declarat Bedard, pentru agenția QMI.

Mediafax

Publicat: 12 04. 2012, 16:23
Actualizat: 12 04. 2012, 16:25