Fostul pugilist Leonard Doroftei a declarat, vineri, că i-ar plăcea ca echipa națională să se califice la turneul final al Campionatului European din Polonia și Ucraina avându-l pe Gheorghe Hagi pe banca tehnică și a precizat că regretă retragerea lui Răzvan Lucescu de la prima reprezentativă.
„Sper să ne calificăm și să mergem mai departe, chiar dacă mai avem unu la sută șanse. Dacă ar fi cu Hagi, ar fi mai frumos. Îmi pare rău pentru Lucescu că s-a retras. Ultimul meci a fost foarte frumos, a fost un meci plăcut. Am văzut altceva, am văzut fotbal, față de ultimele meciuri. Au fost și niște goluri minunate și chiar credeam că naționala e pe un drum bun„, a spus Doroftei.
Întrebat dacă Astra Ploiești poate câștiga titlul în sezonul 2011/2012, Doroftei a răspuns: „Nu cred că mai poate, pentru că a intrat Petrolul acum în Liga I și nu mai are loc de el. A venit revelația Petrolul și cine știe…„.
Antrenorul Gheorghe Hagi a declarat, joi, după discuția cu Mircea Sandu, că nu este dispus să preia în acest moment echipa națională și că nu știe dacă oferta federației rămâne valabilă la sfârșitul actualei campanii de calificare la turneul final al Campionatului European.
Răzvan Lucescu a renunțat la conducerea tehnică a echipei naționale a României după victoria cu scorul de 3-0 obținută, vineri, pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu, în fața selecționatei Bosniei-Herțegovina, într-o partidă din cadrul preliminariilor Euro 2012.
Doroftei, alături de George Boroi, Carmen Tocală, Sorin Matei, Octavian Bellu, Ivan Patzaichin, Andreea Răducan, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Laura Badea, Otilia Bădescu, Cristian Gațu, Monica Roșu, Carmen Bunaciu și Crina Coco Popescu, a participat la prezentarea proiectului Junior Sport, care se adresează copiilor și tinerilor pentru a face sport.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER