Joi seară a avut loc în Sala Polivalentă din comuna ieșeană Tomești gala finală a Campionatului Național de Box pentru seniori, competiție organizată de clubul ieșean Gym Box. Cluburile Dinamo și Steaua au obținut câte trei medalii de aur, iar grupările din Bacău, Zărnești, Hunedoara și Suceava au bifat câte un titlu național.
Așa cum era de așteptat, „tripleta” de aur a boxului amator românesc formată din Mihai Nistor, Andrei Arădoaie și Robert Jitaru nu a avut probleme în a se impune, cei trei pugiliști câștigând clar în finală, înainte de limită. În limitele categoriei 60 de kg, stelistul Jitaru Robert Eusebiu l-a învins prin abandon după doar 20 de secunde de luptă pe Jipeanu Eduard Andrei (Bacău), tot prin abandon, dar în repriza a 2-a câștigând și ieșeanul Andrei Arădoaie, legitimat la Dinamo, în fața lui Tagean Ioan Marius (Unirea Alba Iulia), la categoria 81 kg. La „supergrea”, „buzduganul” din Erbiceni, Mihai Nistor (Steaua) l-a învins fără emoții pe dinamovistul Burciu Daniel, acesta din urmă abandonând după finalul primei runde. Nistor nu a forțat absolut deloc cu adversarul său, dar loviturile sale puternice și-au atins ținta și l-au forțat pe Burciu să renunțe la luptă înaintea rundei secunde. Finala Campionatului Național de Box pentru seniori a fost organizată la Tomești de clubul Gym Box Iași, condus de Iulian Botez. „După Cupa României, am reușit să organizăm la Tomești la un înalt nivel și Campionatul Național al seniorilor, practic cea mai importantă competiție din calendarul intern al Federației Române de Box. Au fost patru zile cu dueluri spectaculoase, iar gala finală de joi a oferit publicului un box de calitate, în care favoriții s-au impus fără probleme”, a declarat Iulian Botez, organizatorul evenimentului.
Rezultatele înregistrate în gala finală a Campionatului Național de Box pentru seniori de la Tomești:
Buhuș Romeo Constantin (Zărnești) bate la puncte pe Băjan Vasile Andrei (Târgoviște)
Gîrleanu Cosmin Petre (Hunedoara) bate la puncte pe Ioniță Alexandru (Dinamo)
Nicolae Ștefan (Dinamo) bate prin abandon în R2 pe Doghi Dorin Cristian
Jitaru Robert Eusebiu (Steaua) bate prin abandon in R1 pe Jipeanu Eduard Andrei (Bacău)
Suciu Vasile Gheorghe (Bacău) bate prin inferioritatea adversarului în R1 pe Popescu Alexandru (Dinamo)
Pița Marian (Steaua) bate la puncte pe Botușan Adrian (Suceava)
Vicol Dumitru (Suceava) bate la puncte pe Dumitru Mihai Marius (Mioveni)
Arădoaie Andrei Paul (Dinamo) bate prin abandon în R2 pe Tagean Ioan Marius (Unirea Alba Iulia)
Filip Cristian Răzvan (Dinamo) bate la puncte pe Buhaniuc Adrian (Olimpia)
Nistor Mihai (Steaua) bate prin abandon în R2 pe Burciu Daniel (Dinamo)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER