„Nu știu dacă Lucian va putea să unifice centurile! Nu depinde doar de el!”

Fostul campion mondial la profesioniști, Mihai Leu,  a comentat victoria lui Lucian Bute în fața columbianului Fulgencio Zuniga. Hunedoreanul a declarat că Bute nu i-a dat nicio șansă lui Zuniga și că se poate impune în fața multor adversari.

"Bute nu i-a dat nici o șansă lui Zuniga. Lucian e un adversar extrem de incomod pentru că are brațele lungi, e foarte valoros și se poate impune în fața multor adversari".

Mihai Leu a mai spus, de asemenea, că nu știe dacă Lucian Bute va reuși să unifice centurile, pentru că nu depinde doar de el. Leu a identificat și cauzele colaterale care ar putea interveni: televiziunile și impresarii.

"Nu știu dacă va putea să reunească centurile pentru că asta nu depinde numai de el. E vorba de manageri, de contractele pe care le au televiziunile, sunt mulți factori la mijloc",  a conchis Leu la gsp tv.

Publicat: 14 03. 2009, 12:07
Actualizat: 14 03. 2009, 12:38