„Nu va mai realiza nimeni în 100 de ani ce a făcut Rudi pentru boxul românesc”. Fosta soție a lui Rudel Obreja deplânge pugilismul intern și-și povestește viața spectaculoasă de promotor și agent. „În Pakistan umblam cu pază armată după mine” | EXCLUSIV

Presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, discuta cu jurnalistii, la iesirea din sediul Directiei Nationale Anticoruptie, unde a fost audiat in contextul organizarii galei "Campion pentru Romania", eveniment la care Lucian Bute a boxat in Romania, in Bucuresti, luni, 12 noiembrie 2012. LIVIU ADASCALITEI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 7 poze

Decedat pe 12 martie în urma unui cancer pancreatic, Rudel Obreja a fost înmormântat azi în Capitală. Ex-soția lui, Antoanela, cu care ex-pugilistul a stat împreună în perioada 1988-2006, a privit de la distanță ultimele luni de suferință ale fostului președinte al Federației Române de Box. ”Nu va mai realiza nimeni în 100 de ani ce a făcut Rudi pentru boxul românesc”, spune ea pentru Prosport. Și, dincolo de emoția momentului tragic, Antoanela Obreja își povestește palpitanta viață de promotor și agent în boxul internațional. ”În Pakistan umblam cu pază armată după mine”.

”Nu comentez, din respect pentru actuala lui familie”

”Erau momente în care mai discutam cu Rudi, dar, în aceste clipe dureroase, nu aș vrea să fac niciun fel de comentarii, din respect pentru actuala lui familie, care i-a stat alături până în ultima clipă”, spune Antoanela Obreja pentru ProSport.

Antoanela și Leyla, fosta soție și fiica lui Rudel Obreja / Sursa: facebook

Ea are o fiică împreună cu Rudel, Leyla Denisa, 33 ani. În momentul divorțului din 2006, fata i-a fost încredințată chiar tatălui, iar mama a fost obligată atunci la plata unei pensii de întreținere de un milion de lei pe lună, în valoarea monetară de la nivelul acelui an.

În ultimele clipe din viață, tatăl meu, cu tăria și credința care îl caracterizau, își ierta călăii: judecătorii, procurorii, oamenii politici, directorii de penitenciare și toți ceilalți, care, cu mâinile albe, vă lasă impresia că urmăresc virtutea țării, vă vor binele și vă scapă de corupție. Aș vrea să plătească corect, drept, DREPT așa cum a fost TATA, toți acei mulți-puțini care nu l-au auzit strigându-și durerea bolii care îl măcina, PENTRU CA ACEASTĂ CRIMĂ SĂ NU SE MULTIPLICE LA NESFÂRȘIT. Vreau să îngrop acest sistem al dosarelor făcute la comandă și al executărilor politice, atunci când îl îngrop pe TATA”, Leyla Obreja, mesaj pe facebook

”Ne scuzați, dar box și tauri nu ne interesează”

La scurt timp după despărțirea de Rudel, Antoanela s-a lansat în industria boxului internațional în calitate de agent, promotor și matchmaker. Și-a păstrat numele Obreja, care deschidea uși prin notorietatea lui, iar drumul prin lumea pestriță a pugilismului a pornit în Spania, unde este și acum stabilită.

”Aici, boxul e o ramură nu foarte iubită și destul de complicat de găsit sponsori și parteneri pentru gale, pentru diferite evenimente. Iar televiziunile spuneau: Ne scuzați, dar box și tauri nu ne interesează”, povestește Antoanela Obreja.

Mi-a fost destul de simplu, fiindcă eram o cunoscătoare a boxului, am stat peste tot cu Rudi, am mers cu lotul la Mondialele de la Houston. Știam despre ce e vorba”, Antoanela Obreja pentru Prosport

”Făceam naveta în Pakistan”

Continuă: ”Prima gală pe care am organizat-o în Spania, la Valencia, a fost meciul de titlu european al lui Sorin Tănăsie, pe care l-a preluat și ProTV., în 2007 A fost anul în care federația spaniolă m-a numit promotorul numărul 1 din țară, am primit invitație la congresul WBC din Filipine și așa am început să intru în lumea de sus a boxului mondial”.

Cea mai palpitantă aventură avea să fie însă experiența de 11 ani în Pakistan, unde ”aproape că făceam naveta, mă duceam și mă întorceam de nenumărate ori”. A mers acolo pentru a fonda Liga Profesionistă într-o țară cu 4.000 de boxeri, fără o organizare centralizată la acel moment.

”Aveam o prietenă foarte bună, nepoata regelui din familia fondatoare a Pakistanului, iar prin ea am obținut intrări peste tot în țară. Mi-a fost cumva mai ușor și prin prisma faptului că sunt pe jumătate musulmancă, pe linia tatălui meu, iar asta m-a ajutat să fiu respectată și acceptată destul de repede”, Antoanela Obreja pentru Prosport

”Ne feream de atentate”

Experiența din Pakistan va fi fost una exotică și plină de pericole. ”Acolo totul se desfășoară pe caste, nu voiau să lucreze unii cu alții din regiuni diferite, trebuia să călătoresc foarte mult. Mergeam în mașină numai cu capul acoperit, să nu ies în evidență cu părul meu blond, aveam în permanență însoțitori, indiferent unde mergeam”, își amintește Antoanela Obreja.

Și detaliază: ”Vă dau un exemplu. S-a întâmplat la un moment dat că a ars cineva un Coran în SUA și i-au oprit în Pakistan pe niște americani și i-au omorât. Adică trebuia să te aștepți la amenințări de acest gen în orice moment. Ne feream de atentate. Am mers cu mașina primului ministru din Punjab, ne-au pus vestă antiglonț, pază armată în față și în spate. Nu era de glumă”.

Antoanela Obreja a ales să lucreze tot în lumea boxului după despărțirea de Rudel, produsă în 2006 / Sursa: facebook

Se întoarce spre boxul românesc: ”Din păcate, în țară, funcționează încă principiile de pe vremea lui Ceaușescu. Mă refer la faptul că, în loc să fie crescuți pentru a fi trimiși spre profesionism la 18-19-20 de ani, sportivii sunt ținuți în sistemul amator, pentru că, de pe urma lor, mănâncă și antrenori, și conducători. Asta pentru că un boxer are, evident, mai multe șanse la medalii pe la 25-26 de ani și atunci se înfruptă toți din premieri”.

  • 8 ani a fost Rudel Obreja președintele Federației Române de Box: 2004-2012

Antoanela Obreja crede că ”nu va mai realiza nimeni în 100 de ani ce a făcut Rudi pentru boxul românesc. A crescut o generație fantastică, cu Bute, cu JoJo Dan, cu Viorel Simion, medalii, titluri”.

Mobilă pentru dormitorul din Rahova al lui JoJo Dan

Își aduce aminte o întâmplare emoționantă legată de JoJo Dan, semimijlociul care a luptat cu titlul mondial IBF pe masă în 2015, meci pierdut net însă în Anglia în fața britanicului Kell Brook. ”Avea 16-17 ani, locuia în Rahova, părinții despărțiți, mama lucra zidar. Locuia într-o cămăruță sărăcăcioasă, fără mobilă. Am mers împreună la un magazin, l-am pus să-și aleagă singur un dormitor, pe care i l-am cumpărat. Nu aveau acasă nici mașină de spălat, sărmana mama lui curăța rufele cu mâinile”, spune Antoanela Obreja.

JoJo Dan a fost la un pas de un titlu mondial în 2015

În prezent, ea se ocupă de destinele la profesionism a doi pugiliști români: Cosmin Gârleanu (23 ani) și Mihai Nistor (32 ani). Primul cucerea titlul mondial de juniori în 2015, la categoria 46 kg, plus un argint la Euro U22 și participarea la JO Tokyo 2020. Celălalt, semigreu, a cucerit în 2015 titlul mondial APB, versiunea profesionistă a forului mondial amator, AIBA. Are în palmares și două medalii de bronz la Europene și prezența la JO Rio 2016.

”Aleargă cu Poliția după ei în Mexic”

Gârleanu se pregătește în Mexic, în Sinaloa, faimosul epicentru al traficanților de droguri, și a câștigat deja un prim meci la profesioniști. ”L-am orientat spre Mexic, pentru că acolo sunt foarte mulți sportivi la categoria lui și poate avansa mai repede. Le-au închiriat o vilă numai pentru boxeri, se pregătesc la 2400 metri altitudine, beneficiază nonstop de pază. Aleargă cu Poliția după ei”, spune Antoanela Obreja.

Cosmin Gârleanu se pregătește sub escorta Poliției în Mexic / Sursa: facebook

Ea estimează că Gârleanu ar putea avansa spre un meci de titlu mondial în 2025 și dezvăluie că băiatul va intra în iunie și în calificări pentru JO Paris 2024: ”Va merge un turneu în Polonia, federația s-a angajat că va suporta toate costurile leagte de de transport, cazare”.

Nistor se pregătește în curtea lui Maidana!

La rândul său, Mihai Nistor se pregătește în Argentina, lângă Buenos Aires, într-un centru deținut de Maidana Promotions, agenția lui Marcos Maidana, omul care l-a înfruntat de două ori în ringul profesionist pe Mayweather jr.

”Dispune acolo de toate condițiile, antrenori, preparatori, îi stă mintea numai la box și poate avansa, de asemenea, pe circuitele profesioniste”, conchide Antoanela Obreja.

Și, revenind la Rudel, adaugă: ”Noi ne-am cunoscut foarte de tineri, am crescut împreună, am născut-o devreme și pe Leyla, pentru care Rudi a fost un tată absolut fantastic. Și eu aș fi vrut să am un tată precum Rudi!”.

Condamnare de 5 ani în ”Gala Bute”

În iunie 2018, Rudel Obreja a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare sub acuzațiile de evaziune fiscală, spălare de bani și complicitate la luare de mită în ”dosarul Gala Bute”. I s-a imputat că ar fi fost implicat într-un circuit financiar ilegal cu sponsorizări din fonduri europene pentru organizarea evenimentului din 2011.

A ieșit din penitenciar în decembrie 2018, pentru că nu a fost folosită tragerea la sorți la alcătuirea completului de 5 judecători de la ÎCCJ. Ulterior, în aprilie 2022, Obreja ajunge din nou după gratii după ce ÎCCJ a respins contestația în anulare a inculpatului. În iulie 2022 a primit acceptul de a părăsi închisoarea spre a trata de cancer, boală care l-a răpus însă la începutul lui 2023.

Publicat: 15 03. 2023, 17:17
Actualizat: 15 03. 2023, 17:56