Obreja continuă războiul cu AIBA din tabăra WBC!** „A început oficial lupta împotriva hegemoniei și a dictaturii”

World Boxing Council (WBC), una dintre cele patru mari organizații care guvernează boxul profesionist mondial, a declarat război total Asociației Internaționale de Box Amator (AIBA). La Congresul WBC care se desfășoară în aceste zile în Mexic a fost înființată o Comisie Anti-AIBA, din care face parte, ca membru, și românul Rudel Obreja. Fostul președinte al FR de Box duce de patru ani un război total cu forul amator condus de taiwanezul Ching Kuo Wu. „Am fost ales la propunerea președintelui WBC, Jose Sulaiman. A început oficial războiul împotriva hegemoniei și a dictaturii celor din AIBA. Am promis că nu voi abandona lupta. Lumea boxului profesionist mondial a luat cunoștință de abuzurile comise împotriva mea și a Federației Române de Box. Am lângă mine astăzi cei mai puternici oameni de pe planetă. Don King a asistat la expunerea pe care am făcut-o de la microfonul Congresului, asigurând membrii Comisiei de sprijinul său! Nu e singurul, dar cu siguranță e cel mai cunoscut, și printre cei mai puternici. Și e doar începutul”, a postat Obreja pe pagina sa de facebook. La presiunile AIBA, care l-a suspendat până în 2015, Obreja a fost obligat să plece din fruntea FRB.

Profesioniștii, în programul JO
Reacția WBC a fost declanșată de proiectul pe care AIBA l-a dezvoltat în boxul profesionist. Forul amator și-a înființat propria organizație, APB, și va condiționa participarea oricărui sportiv la europene, mondiale și jocurile olimpice de semnarea unui contract cu APB. Conform proiectului AIBA, profesioniștii din organizația proprie vor putea participa inclusiv la JO.
Simțindu-se amenințat de acest proiect, care l-ar lăsa fără materie primă, WBC a decis să atace. Cum o va face? „Mai întâi, vom face o delegație care va merge să discute cu Jacques Roggue, președintele CIO, pentru a vedea dacă acesta susține proiectul AIBA. Apoi, vom da în judecată AIBA și vom sprijini, prin diverse căi, toate țările care au probleme cu AIBA. Vom încerca să adunăm lângă noi toate versiunile mari ale boxului profesionist, toți marii promotori”, explică Rudel Obreja.
Printre altele, WBC va solicita Comitetului Internațional Olimpic ca toți boxerii profesioniști să primească șanse egale. Dacă vor fi acceptați la JO profesioniștii din APB, de ce să nu poată boxa și cei de la WBC, IBF, WBA sau WBO?
World Boxing Council a fost înființat în 1963 și este cea mai influentă și mai bogată organizație din boxul profesionist mondial. În prezent are 161 de membri.

Foto: Rudel Obreja și Jose Sulaiman, președintele WBC
Sursa: facebook

Publicat: 05 12. 2012, 18:34
Actualizat: 05 12. 2012, 18:45