Olteanu, după ce a ratat titlul mondial la categoria muscă:** „Nu-i omori, nu câștigi!”

Olteanu, după ce a ratat titlul mondial la categoria muscă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pugilistul român Silviu Olteanu (32 de ani) a revenit ieri la
Madrid (orașul unde este stabilit de șase ani), după prima sa
tentativă de a cuceri un titlu mondial. Constănțeanul a fost învins
pe 26 decembrie, la Saitama (Japonia), de Daiki Kameda, deținătorul
centurii WBA la categoria muscă (50,8 kg), însă decizia a fost una
controversată. Niponul a fost creditat cu victoria la finele celor
12 reprize, chiar și jurnaliștii japonezi notând faptul că Olteanu
a fost adevăratul învingător.

Silviu, cum a fost experiența din
Japonia?

Ca un meci în deplasare, printre dușmani. Te duci acolo, dar dacă
nu îi omori, nu câștigi. Îmi pare rău că nu am putut fi cel de‑al
cincilea român campion mondial la profesioniști.

Toată lumea a spus că tu meritai victoria. Inclusiv
ziariștii japonezi.

În primul rând, dacă te respecți ca ziarist, nu poți să spui
altceva. În al doilea rând, cred că și ziariștii japonezi nu-i văd
cu ochi buni pe frații Kameda. Sunt trei, toți boxeri, iar în jurul
lor s-a creat o adevărată industrie la Saitama. Au însă un mare
defect, sunt înfumurați, au o atitudine distantă.

Te-au tratat și pe tine de sus?
Nu, că nu ne-au prea întâlnit decât la cântarul oficial. La
conferința de presă eram departe unii de alții. În gală a mai boxat
unul dintre frații Kameda.

Tu cum ai simțit meciul?
Am simțit că am avut patru-cinci reprize mai mult decât adversarul
meu. El a dat din brațe vreo cinci-șase reprize, după care meciul a
fost la discreția mea.

„I-am
promis Luciei centura, i-am adus o floare”

Cum a reacționat impresarul tău?
Mi-a spus că uneori o astfel de înfrângere e mai bună decât o
victorie ca a japonezului. S-ar putea, în ciuda eșecului, să urc în
clasamente. Oricum, sunt convins că impresarul meu va ști cum să
procedeze și-mi va mai oferi șansa de a boxa pentru titlul mondial.
Chiar și pentru centura WBA, pentru că nu știu cât timp va mai
putea japonezul să coboare la 50,8 kilograme. Face foarte greu
categoria.

Este, totuși, o palidă consolare…
Da, nu e același lucru ca și cum mi-aș fi pus centura de campion la
mijloc. Este frustrant să știi că ai fost mai bun ca adversarul,
dar el să primească victoria. Eu sunt însă optimist și voi boxa cu
oricine din lume la categoria mea, indiferent în ce loc.

Ce bursă ai avut?
Nu a fost mare, dar nu banii au contat când am acceptat acest meci.
Important este să ajung campion mondial, vorbim după aceea de
bani.

Te poți întreține numai din box?
Visul meu este să ajung campion mondial, așa că nu fac altceva
decât box. Nu am alt serviciu. Norocul meu este că am găsit în
Spania o fată minunată, care m-a ajutat mult. O cheamă Lucia. Când
am plecat în Japonia, i-am promis că-i voi aduce cadou centura de
campion mondial. Cum nu am putut, i-am adus o floare. I-au dat
lacrimile. Ea e totul pentru mine.

„Ca un
negru pe plantație”

Silviu Olteanu este un caz emblematic pentru tot sportul românesc.
Asemenea altor mari campioni tricolori, pugilistul constănțean a
ales să plece în străinătate.
Într-un interviu acordat www.prosport.ro înainte de meciul din
Japonia, Silviu a dezvăluit secvențe ale impresionantei sale
povești de viață. „Am plecat în Spania după Europenele de amatori
din Croația. Pierdusem și mi se părea că nu mai am niciun viitor în
box. Am zis să iau viața de la zero. Acasă eram angajat la Farul
Constanța, dar nu dădeam pe la serviciu. Luam doar banii, ca toți
sportivii. Aveam nevoie de un serviciu urgent, așa că am acceptat
să merg la cules de struguri. Eram sportiv, mă gândeam că nu poate
fi greu pentru mine. 40 de zile am muncit însă ca un negru pe
plantație. După trei zile nici nu-mi mai simțeam spatele, pentru că
stăteam numai aplecat. În Spania, strugurii nu cresc pe spalier, ci
sub tufă”, s-a destăinuit Olteanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×