Opinie Alexandru Enciu: «Victoria lui Bute»
Lucian Bute a ieșit demn din DC Armory din Washington, cu un rezultat de egalitate care-l ridică în ochii cunoscătorilor de box. Românul a început bine meciul pentru titlul mondial WBC la supermijlocie, cu mișcări de corp eficiente, a condus lupta și a pus presiune pe campionul Badou Jack. Este adevărat, nu și-a asumat riscuri, iar de aici a apărut senzația unei rețineri din partea lui. Când a simțit că meciul se îndreaptă spre o decizie la puncte, a dat drumul la brațe, ca să folosim un termen consacrat, iar ultimele trei reprize au fost clar ale lui. Cu încă două pe la început și una ce putea oricând să-i fie atribuită, în condițiile unei lupte echilibrate, se face un total de șase. Deci ar ieși lejer decizia de egalitate văzută de doi dintre cei trei arbitri judecători.
Bute a lansat mai multe lovituri, fapt relevat și de statistica meciului, 857, față de 703 ale lui Badou Jack, chiar dacă eficiența i-a fost favorabilă suedezului (278-179, lovituri care și-au atins ținta). Valoarea cifrelor e însă relativă și nu dă întotdeauna măsura tabloului complet.
Noi, românii, am stat cu ochii pe Bute, i-am împins cu gândul fiecare lovitură, în speranța că îi vom da un plus de tărie, am fost pretențioși și exigenți. N-am cântărit însă și prestația campionului mondial. Badou Jack a fost defensiv, economicos, iar în SUA, unde boxul se mănâncă pe pâine, stilul său abia de primește notă de trecere, chiar dacă-l are în spate pe Floyd Mayweather. În acest condiții, verdictul nu trebuie să mire.
Lucian Bute este adevăratul câștigător al meciului de sâmbătă noapte, disputat în fața a 4.135 de spectatori. Și asta pentru că orice cunoscător al boxului adevărat știe că un egal într-un meci de titlu mondial, la o gală organizată de echipa din spatele campionului, înseamnă o bilă albă pentru challenger, nu pentru campion.
În urmă doi ani, după înfrângerea cu Jean Pascal, lui Bute nu i se mai dădea nicio șansă de a reveni în topul boxului profesionist. Ultimele două meciuri de titlu, cu James DeGale și cu Badou Jack, au dovedit contrariul. E și asta o mare victorie!