Pavlik explică de ce l-a refuzat pe Bute:** „Trebuia să-l pun pe targă pentru a fi declarat învingător la Montreal!”

Pugilistul cu care Lucian Bute trebuia să boxeze, Kelly Pavlik,
fost campion mondial la categoria mijlocie, a dezvăluit motivele
pentru care nu a acceptat lupta cu românul, care ar fi trebuit să
aibă loc la Montreal.

„Kelly Pavlik este încă unul dintre cele mai importante
nume din boxul mondial. Este vorba despre demnitatea mea. Nu pot să
accept așa ceva. Nu mă voi duce să lupt cu Bute în orașul său și să
iau bătaie, apoi să îmi iau banii pe meci. Ca să fiu declarat
învingător acolo trebuie să-l pun pe targă.
Nu se
poate așa ceva. Este stupid. Mă vând ieftin dacă fac asta. Cum poți
să-mi dai 2,5 sau 3 milioane de dolari ca să mă bat cu Bernard
Hopkins sau Gary Lockett, dar nu poți s-mi dai 2,5 milioane ca să
mă bat cu Bute la Montreal, cu o arenă plină? Dacă nu sunt plătit
după condițiile mele nu mă bat. Nu-mi
pasă!
„, a spus Pavlik, conform site-ului
boxinscene.com.

Pentru a se lupta cu Bute, americanul ar fi primit 1,35 de
milioane de dolari.

Publicat: 08 08. 2011, 21:50
Actualizat: 08 08. 2011, 23:25