Poliția sud-africană a arestat trei bărbați suspectați că l-au împușcat pe Corrie Sanders
Poliția din Africa de Sud a arestat, joi, trei zimbabwieni suspectați că l-au împușcat, săptămâna trecută, în timpul unui atac într-un restaurant din Brits, pe fostul pugilist Corrie Sanders, campion mondial la categoria grea în 2003, informează AFP.
Cei trei bărbați, unul de 19 ani, iar ceilalți de 20 de ani, au fost arestați în apropiere de Brits, iar polițiștii au găsit asupra lor mai multe bunuri luate de la victimele de sâmbătă, între care și un telefon mobil și cheile unor mașini.
„Cei trei suspecți sunt zimbabwieni și se vor prezenta în fața magistraților din Brits la 1 octombrie, pentru a răspunde acuzațiilor de ucidere și de jaf armat”, au precizat autoritățile locale, într-un comunicat.
Fostul pugilist sud-african Corrie Sanders, campion mondial la categoria grea, versiunea WBO în 2003, a fost împușcat la o petrecere ocazionată de aniversarea nepotului său. Conform poliției și martorilor, trei bărbați înarmați au intrat în restaurantul din Brits, sâmbătă seară, și au început să tragă focuri de armă, Sanders fiind împușcat în stomac și în mână. Fostul sportiv, în vârstă de 46 de ani, a murit duminică dimineață, la spital.
Cornelius (Corrie) Sanders s-a retras din activitate în 2008, cu un bilanț de 42 de victorii și patru înfrângeri. El a fost campion mondial al greilor în 2003, după ce l-a învins pe ucraineanul Vladimir Klitschko.
Sursa: Mediafax