„Pot să spun că m-am angajat la Facebook”. Dezvăluirea lui Leonard Doroftei, despre viața peste Ocean

Leonard Doroftei a făcut mai multe dezvăluiri despre viața pe care a trăit-o peste Ocean și a mărturisit că timpul petrecut în Canada l-a făcut să folosească foarte mult rețelele de socializare și telefonul mobil.

Marele campion a declarat că poate spune că „s-a angajat la Facebook”, din cauza faptului că petrece foarte mult timp pe această aplicație.

Dezvăluirea lui Leonard Doroftei, despre viața peste Ocean

Leonard Doroftei a făcut mai multe dezvăluiri despre cei cinci ani pe care i-a petrecut în Canada și a mărturisit că timpul petrecut peste Ocean l-a făcut să folosească foarte mult rețelele de socializare și telefonul mobil. Marele campion a declarat că poate spune că „s-a angajat la Facebook”, din cauza faptului că petrece foarte mult timp pe această aplicație.

„(N.r. Dacă scoatem telefonul, care e ultimul selfie?) Selfie, selfie, selfie, ah, am cu o gagică! O poza cu o gagică (n.r. arată poză cu soţia). Tot box, box, box (n.r. arată o poză cu băieţii la sala). Când eram tanar (n.r. arată o poză alb-negru, de la Campionatul National din 1991). Spune-mi şi mie câţi dintre noi au ţinut tricolorul cu atâta drag pe ring? Câţi?! (n.r. arată o poză cu el)

(N.r. Cele mai multe notificări pe care le ai, unde sunt, pe ce aplicaţie?) Messenger. Poţi sa spun că m-am angajat la Facebook! (n.r. râde) Nu îmi scapă nimic! (N.r. Mesaje sau apeluri, ce preferi?) Apel, dacă am ceva să îţi spun, îţi spun sincer în faţă, direct, nu te iau pe ocolite!”, a povestit Leonard Doroftei, conform as.ro.

Cum arată un antrenament cu Leonard Doroftei

Pe lângă faptul că petrece destul de mult timp pe telefon și pe rețelele de socializare, românul care a scris istorie în box are planuri mari și în sala de antrenament. Leonard Doroftei își dorește să dea României un campion olimpic și are metode inedite de pregătire, chiar cu ajutorul telefonului mobil. „Moșul” a povestit că obișnuiește să folosească muzică la antrenamente și a surprins când a spus că, la încălzire, le pune sportivilor chiar muzică populară, pentru un ritm mai accelerat și pentru energie.

„Muzica e BUG Mafia. «Cine e cu noi? Huhu» (n.r. ridică mâinile). La antrenamente am început, în ultima perioadă, să folosesc muzică populară, la încălzire pentru că ritmul acela accentuat, hora, îţi dă un pic de energie, îţi dă un pic de adrenalină”, a mai spus Leonard Doroftei, conform sursei citate anterior.

Publicat: 12 09. 2024, 13:36